Şoferul fugar care a accidentat un biciclist în Leu, pus în libertate

0
475

Ionuţ Aurelian Bîrcu, tânărul de 21 de ani din Craiova care, la volanul unei autoutilitare Citroen, a accidentat grav un biciclist, pe DN 6, la intrarea în comuna Leu şi a fugit, fiind arestat o zi mai târziu, a fost pus în libertate. Tribunalul Dolj a admis recursul declarat de tânăr împotriva deciziei Judecătoriei Craiova prin care a fost arestat preventiv pe 5 septembrie şi a luat faţă de el măsura obligării de a nu părăsi ţara. Luni seara, tânărul a fost eliberat din arestul IPJ Dolj.

Judecătorii Tribunalului Dolj au decis să-l pună în libertate pe craioveanul Ionuţ Aurelian Bîrcu, şoferul care a accidentat grav un biciclist şi l-a abandonat pe marginea drumului, pe 4 septembrie a.c., şi apoi a fugit. Decizia a fost luată luni, 9 septembrie, când instanţa a admis recursul declarat de tânăr împotriva arestării preventive, instituind în sarcina tânărului o serie de obligaţii.

„Admite recursul recurentului-inculpat Bîrcu Aurelian Ionuţ. Casează încheierea nr. 194 din 05.09.2013 a Judecătoriei Craiova şi rejudecând dispune respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului Bîrcu Aurelian Ionuţ, formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Dispune luarea faţă de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, fără încuviinţarea instanţei, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 09.09.2013 şi până la data de 08.10.2013, inclusiv. Obligă inculpatul ca pe durata acestei măsuri să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura, să nu deţină , să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme şi să nu ia legătura, în mod direct sau indirect cu partea vătămată Viscol Marin şi cu martorii din dosar. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.200/05.09.2013, emis de Judecătoria Craiova”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj.

Reamintim că, în dimineaţa zilei de 4 septembrie, în jurul orei 6.30, Marin Viscol, de 47 de ani, din comuna Leu, în timp ce circula pe bicicletă, pe marginea DN 6, la intrarea în localitate, a fost lovit din spate de un autovehicul al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de anchetă. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în stare gravă, iar poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dolj au demarat imediat cercetările, în cursul după-amiezii reuşind identificarea autorului în persoana lui Ionuţ Aurelian Bîrcu, de 21 de ani, din Craiova.

„S-a stabilit că, în timp ce conducea o autoutilitară, nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de biciclistul care circula în aceeaşi direcţie, în faţa sa, intrând în coliziune cu acesta. Pe numele conducătorului auto, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor judiciare. În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reţinut pentru 24 ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj”, după cum ne-a declarat, la momentul respectiv, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol. După o noapte petrecută în arest, pe 5 septembrie Bîrcu a fost prezentat Judecătoriei Craiova, care i-a emis mandat de arestare pe o perioadă de 19 zile.