Adam Atanasie, primarul comunei Goieşti, este la al treilea mandat, are 52 de ani, doi copii mari şi deţine harul povestirii. De la cine l-a moştenit nu spune, că, de când se ştie, a muncit. Deşi verbul potrivit este „a trudit”. A fost mecanic agricol pe la fosta staţiune de maşini-agricole Melineşti, apoi, când s-au schimbat vremurile, a ajuns la firma Ferguson Massey, parcă la un service, a umblat prin Danemarca şi Anglia şi, ascultându-l, trecutul ţi se pare ca un lanţ de întâmplări, mai mult sau mai puţin pitoreşti, mai mult sau mai puţin fericite, mai mult sau mai puţin dramatice, dar, oricum, învolburate, atestând o zbatere îndreptată, implicit, spre un ţel. Cu cât ne-am apropiat însă de zilele noastre, am înţeles că „s-a încăpăţânat” să aducă monografiei comunei alte împliniri edilitar-gospodăreşti, gândite de o minte teafără. La ce are acum Goieştiul şi la ceea ce va avea în curând, nu s-a ajuns şi nu se va ajunge doar prin nesomn şi tenacitate, ci prin proiecte bine cumpănite, absorbind peste 6 milioane de euro, fonduri europene. De fapt, Adam Atanasie a găsit de cuviinţă că, sub soarele acestei lumi, se poate trăi şi altfel decât răbdător şi pasiv. Însă nu e mai puţin adevărat că, din rostirea sa domoală, bărbat în toată puterea cuvântului, ne-a reţinut ceva atenţia: el ştie că altfel nu se putea, bântuit fiind de o încăpăţânare, o patimă fără leac. Are ce spune despre ceea ce a făcut, fiindcă se vede şi, mai mult, Goieştiul este o comună de pe Valea Amaradiei, unde ani de-a rândul nu se întâmplase mai nimic. În afara faptului că s-au născut şi s-au prăpădit oameni. Şi nu puţini, în anii din urmă, s-au rupt de comuna îmbătrânită, cu aura ei idilică în acest anotimp, mângâiată parcă de versurile poetului „Iată, Pometeştii, iată Adâncata”, care şi astăzi, în umbra corcoduşilor şi prunilor plini de rod pârguit, a lanurilor de grâu aflate la ceasul secerişului, reverberează. La Goieşti, dăinuie oamenii care şi-ar fi trăit viaţa altfel dacă soarele ce ne luminează ar fi răsărit mai devreme. Şi nu ne oprim aici, nici măcar la aceste cuvinte, mai avem de rostit câteva. Şi, sub ele, apoi, să tragem cu gândul o linie închipuită şi să le adunăm cu migală înţelesul adevărat.
Amaradia, râul care a împărţit o aşezare
3.200 de locuitori, risipiţi în 13 sate – Pometeşti, Popeasa, Ţandăra, Adâncata, Pioreşti, Mălăieşti, Mogoşeşti, Fântâni, Goieşti sat, Vladimir, Muiereni, Cruci, Zlătari – are comuna înfiinţată prin legea administrativă din 31 martie 1864, desfiinţată în 1926, reînfiinţată în 1932, potrivit Dicţionarului istoric al localităţilor doljene, elaborat de Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor” din Craiova. Ceea ce doar amintirile mai pomenesc este că râul Amaradia, în desfăşurarea lui molcomă, lăsa şase sate pe un mal şi restul de şapte sate pe celălalt mal, încât trecerea se făcea, până în 2007, când s-a inaugurat primul pod din beton, de 100 de metri lungime, pe o punte suspendată, legănată în bătaia vântului, impracticabilă de-a dreptul în timpul iernilor grele, nu puţini prăvălindu-se de pe ea. Încât oamenii trebuia să-şi ducă grâul şi porumbul la moară cu căruţele, din timp, când Amaradia era secată sau vlăguită, adică fără debit, pentru a avea de-ale gurii pe timpul iernii. 
După primul pod, construit prin fonduri SAPARD, s-au mai construit două, prin fonduri OUG nr. 7/2006, în dreptul satelor Popeasa şi Ţandăra, şi fiecare a costat în jur de 25 de miliarde de lei, încât s-a alungat un blestem, dospit de vreme, de care mulţi vârstnici nu erau convinşi că vor mai scăpa. Povestea este lungă, dar cine mai are astăzi chef să fie depănată pentru a se convinge că s-a trăit şi altfel. Când sediul Primăriei, inaugurat în 2008, o construcţie nu doar funcţională, dar şi izbutită arhitectural, are simbolistica ei: o altă lume.
Primarul care iubeşte şcoala
L-am întrebat aşa, cam fără noimă, pe Adam Atanasie ce iubeşte cel mai mult ca primar al comunei. A zăbovit un timp, nu îndelungat, şi a răspuns apăsat: şcoala. Enumerase câteva împliniri, care ţin, cum spuneam, de zestrea edilitar-gospodărească: canalizare pe vreo 14 kilometri, aducţiune de apă, reabilitare exterioară a Casei Memoriale „Alexandru Macedonski”, drumuri pietruite şi betonate etc. Dar şcoala, peste toate. Are o colaborare cu Fundaţia „Adina Stiftelsen”, din Norvegia (director: Luminiţa Dincă), destul de interesantă din punct de vedere didactic şi nu numai, motiv pentru care are 
absolvenţi merituoşi, care iau cu asalt cele mai bune licee din Craiova. Destule lucruri poate să înfăptuiască un primar într-o localitate, altminteri cu buget de subzistenţă. Deocamdată. Dar când priveşte spre şcoală, cu toată dragostea de care este capabil, atunci partida nu este pierdută. Şi nu comentăm vorbe ce nu duc nicăieri, ci ne apropiem mai bine de un om şi îi cântărim, cu balanţa din sufletul nostru, mândria din chip şi privire, convingându-ne mai bine de ce şi-a trimis copiii proprii la şcoli bune din ţară.
Goieştiul, mâine
Cu zece funcţionari la primărie, toţi hârşiţi în administraţie publică locală, Adam Atanasie, primatul Goieştiului, susţine că, prin proiectele de care pomeneam, a adus 6 milioane de euro în comună. Prin Grupul de Acţiune Locală (GAL), care cuprinde 10 localităţi, contează pe încă 150.000 de euro, fonduri europene, pe an. Două parcuri foto-voltaice, unul de 7 megawaţi, altul de 30 de megawaţi, investiţie de 70 de milioane de euro, vor conferi comunei şi alte posibilităţi de exprimare, creându-se şi vreo 30 de locuri de muncă. Îndeletnicirea de bază pentru cei care au rămas acasă rămâne agricultura şi creşterea animalelor. Comuna contează pe efective rezonabile la toate speciile. Şi, din valorificarea acestora, oamenii se aleg cu un bănuţ, nu consistent, după truda depusă. Deocamdată, o firmă spaniolă lucrează 1.000 de hectare de teren agricol, cu utilaje moderne, şi localnicii nu se mai minunează, fiindcă, împuţinându-se fizic, nădăjduiesc ca această îndeletnicire, care i-a adus în buza acestui secol, va dăinui şi nu se va pierde prin părţile locului.
