Lupte interne şi acuzaţii de trădare a intereselor naţionale în singurul partid românesc din Serbia

0
514

Vicepreşedintele Partia Democrată a Rumânilor din Serbia (PDRS), Dragan Demici, exclus din partid după ce a încercat să schimbe conducerea, rupe tăcerea într-o conferinţă de presă, desfăşurată la Kladovo, în care îi aduce acuzaţii grave de trădare a intereselor naţionale româneşti liderului PDRS, doctorul Predrag Balaşevici. Preşedintele este acuzat de comportament dictatorial şi duplicitate în relaţia cu autorităţile din România care se ocupă de apărarea drepturilor românilor din afara ţării. Aceleaşi acuzaţii vin şi din partea mai multor vicepreşedinţi ai PDRS.

În premieră absolută în istoria PDRS, la vârful acestuia izbucneşte un scandal de amploare, în contextul căruia colaboratorii lui Predrag Balaşevici fac dezvăluiri despre unele abuzuri comise de acesta. Aceştia spună că, de aproape doi ani, partidul este într-un proces de autodistrugere fără precedent, mai ales că în anul 2012 PDRS a pierdut ruşinos alegerile locale şi parlamentare din Serbia şi, contrar aşteptărilor, nu a obţinut decât un număr de 12 consilieri locali, dar nici un post de deputat în Parlamentul Serbiei. Fostul vicepreşedinte al PDRS, Dragan Demici, susţine că a fost alungat din partid abuziv şi ilegal, doar pentru că i-a reproşat liderului partidului toate greşelile de neiertat pe care le-a făcut în anul electoral 2012 şi care au condus, după acesta, la înregistrarea unor rezultate catastrofale.

Demici a detaliat, în conferinţa de presă, dovezile de „trădare a intereselor naţionale ale minorităţii româneşti din Timoc”, anume „comportamentul dictatorial” şi „alianţele neinspirate cu partide sârbeşti de sorginte securistă”. „Motivele suspiciunii mele faţă de preşedintele PDRS, Predrag Balaşevici, s-au clarificat odată cu intrarea în coaliţia  preelectorală cu Mişcarea Muncitorilor şi Ţăranilor (MMT), în fruntea căreia stătea Zoran Dragişici, profesor la Facultatea de Securitate din Belgrad. Asta în condiţiile în care PDRS avea şanse să intre într-o coaliţie mult mai fericită cu Partidul Liberal Democrat sau cu Partidul Progresist Sârb (SNS – actualul partid de guvernământ al preşedintelui Serbiei – Tomislav Nicolici)”, spune Demici. Preşedintele PDRS, Predrag Balaşevici, mai este acuzat de fostul său vicepreşedinte de o apropiere nefirească de ideologii Consiliului Naţional al Vlahilor, care doresc introducerea în şcoli a unei limbi artificiale, denumită limba vlahă, după modelul limbii moldoveneşti din Republica Moldova. Demici spune că Balaşevici ar fi refuzat să pledeze pentru introducerea în şcoli a limbii române literare, preferând „limba română în grai”, adică un amestec de cuvinte româneşti şi sârbeşti ce stă la baza aşa-zisei limbi vlahe. Balaşevici a mai fost acuzat şi de o „duplicitate agresivă”, el comportându-se în România ca un român şi în Serbia ca un vlah. „Balaşevici doreşte ca asimilarea românilor de către sârbi să se realizeze foarte subtil, printr-un fel de individualizare a vlahilor din Serbia de Răsărit, deosebiţi de naţiunea română din România”, mai spune fostul vicepreşedinte al PDRS, Dragan Demici.

„Preşedintele a minţit!”

Dragan Demici a mai spus, la conferinţa de presă de la Kladovo, că preşedintele şi fostul său coleg, Predrag Balaşevici, ar fi minţit, în permanenţă, pe toată lumea. „I-am explicat domnului preşedinte că alianţa electorală cu MMT este o capcană întinsă de securitatea sârbă, care va duce la patru ani de stagnare. Coaliţia cu MMT mi-a clarificat în totalitate de ce domnul preşedinte a minţit şi nu a susţinut direcţia partidului pe linia celor trei orientări politice principale”, mai spune ex-vicepreşedintele PDRS.

Contrar intereselor minorităţii româneşti

Orientările politice principale ale PDRS erau, în viziunea lui Demici, următoarele: difuzarea TV Voivodina în limba română în toată Serbia de Răsărit; introducerea orelor de limba română cu elemente de cultură naţională în şcolile din Serbia de Răsărit; obţinerea de aprobări de construcţie pentru bisericile româneşti cerute instituţiilor statului sârb şi celor internaţionale, care în timp ar fi adus drepturile minorităţii române/vlahe. În opinia lui Dragan Demici, atitudinea preşedintelui Balaşevici a fost tocmai inversă: „Limba în mass-media să fie în grai, aşa cum se vorbeşte la noi (stricată cu multe cuvinte sârbeşti) şi nu limba română literară, aşa cum se foloseşte la TV Voivodina; predarea limbii în şcoli să fie în grai, motivând că nu o să înţeleagă copiii limba literară”. „Prin urmare, el vrea să distrugă sinonimia român – vlah, de care se ţine doar declarativ, iar din români să rămână numai vlahii, care la un moment dat să fie transformaţi în sârbi. Din această cauză, se poate spune foarte clar că domnul Balaşevici, preşedintele PDRS, a trădat interesele naţionale ale românilor din Serbia”, a declarat Dragan Demici.

„Să nu plângem după ulciorul spart!”

La conferinţa de presă au mai participat câţiva foşti lideri marcanţi ai PDRS, îndepărtaţi de Balaşevici „pentru nesupunere”. Este vorba despre Vlasta Babici – fostul vicepreşedinte de la Kucevo, Damir Şerbanovici – fost vicepreşedinte din zona Homolie, Ljubomir Brînduşan – fost vicepreşedinte pentru Majdanpek, şi Tihan Matasarevici – fost vicepreşedinte pentru zona Kladovo. Toţi aceştia au vorbit despre modul în care preşedintele partidului a condus dictatorial şi şi-a îndepărtat cei mai valoroşi colaboratori. „Din cauza politicii sale distructive, am pierdut alegerile locale şi nu am putut obţine consilieri decât foarte puţini. La mine la Kucevo am reuşit să intrăm în consiliul local şi la Petrovac, iar ca drept mulţumire domnul preşedinte ne-a dat afară şi pe mine şi pe Demici”, a explicat fostul vicepreşedinte de la Kucevo, Vlastimir Babici.

Dragan Demici a anunţat că nu se mai întoarce în PDRS şi că va forma un nou partid politic serios şi credibil, pentru care are sprijinul a peste 60% din membrii PDRS, plus sprijinul tuturor celor care au fost alungaţi din PDRS de Predrag Balaşevici. „Am ridicat vocea împotriva trădării şi am fost exclus din partid! Dar să nu plângem după ulciorul spart. Alternativa Românilor din Serbia va fi un nou partid românesc, puternic, în care vor intra şi românii din Voivodina, români pe care preşedintele PDRS i-a ignorat dintotdeauna. Politica noastră va fi una absolut românească, fără compromisuri în problema limbii române şi a denumirii de român”, a punctat Draga Demici. Noua formaţiune politică va lua fiinţă până în toamna acestui an.

Cetăţenia dublă poate fi salvarea în Timoc

Printre dorinţele şi obiectivele noului partid românesc se numără şi un lobby eficient şi consecvent pentru modificarea legii cetăţeniei, pentru ca şi românii din Serbia să poată beneficia de dubla cetăţenie. Demici spune că, dacă această lege ar fi aprobată, numărul românilor declaraţi din Serbia ar creşte la circa 200.000, în timp ce ultimul recensământ al populaţiei din Serbia relevă un număr de doar 2.600 de români în Valea Timocului.