Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au trimis-o în judecată pe poliţista Melania Renghea, din cadrul IPJ Olt, sub acuzaţia de tentativă de omor calificat asupra şefului ei, comisarul-şef Gheorghe Barbu. În plus nu s-a confirmat că agenta ar fi fost supusă unor abuzuri sexuale, aşa cum declarase în faţa anchetatorilor.
În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au reţinut că, „pe 26.12.2012, pe fondul unor neînţelegeri anterioare, inculpata Renghea Melania Celestina agent principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt s-a deplasat cu un autoturism la domiciliul părţii vătămate B.G. (n.r. – Barbu Gheorghe) (comisar şef de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt şi fostul său şef), care a invitat-o în casă, inculpata insistând să o însoţească în autoturism. După ce partea vătămată a urcat pe locul din dreapta al autoturismului, inculpata a pus în mişcare vehiculul, deplasându-se pe o distanţă de aproximativ 40 m, unde a oprit ca urmare a insistenţelor părţii vătămate. În autoturism, partea vătămată B. G. a întrebat-o pe inculpata Renghea Melania Celestina care este motivul vizitei sale, ocazie cu care aceasta i-a spus că din cauza sa are probleme la actualul loc de muncă (Postul de Poliţie Brâncoveni), întrucât făcuse afirmaţii denigratoare la adresa sa în discuţiile cu actualul ei şef. Partea vătămată a infirmat acuzele aduse de inculpată care, în momentul imediat următor, a înjunghiat-o în zona abdominală cu un cuţit de bucătărie (cu lama de 13,5 cm), pe care îl avea în autoturism, încercând să-i aplice şi o a doua lovitură în aceeaşi zonă, însă, ca urmare a acţiunii de apărare a părţii vătămate, acesta a deviat în genunchiul stâng”, după cum se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Anchetatorii au mai stabilit că cei doi şi-au provocat reciproc şi alte leziuni, în final ajungând la spital.
„Referitor la plângerea formulată de inculpată cu privire la presupuse abuzuri sexuale comise asupra sa de către alte persoane (ofiţeri de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, procurori, avocaţi), din cercetările efectuate în cauză a rezultat că faptele sesizate nu există”, se mai arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.