ISU Dolj, câştigător al Competiţiei Naţionale de Descarcerare

0
538

În perioada 30 iunie – 2 iulie, în Râmnicu Vâlcea, s-a desfăşurat faza zonală a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat. Echipele din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti au fost reunite în cadrul acestei competiţii pentru testarea deprinderilor practice, în cadrul unor scenarii diferite de acordare a primului ajutor în caz de accidente sau alte situaţii de urgenţă. La competiţie au participat ISU Vâlcea –organizator; ISU Dolj; ISU Mehedinţi; ISU Argeş; ISU Gorj şi ISU Olt. Echipajele s-au întrecut pe parcursul a două probe, prima de descarcerare din vehicule, iar a doua de acordare a primului ajutor calificat. În urma concursului s-au evidenţiat cel mai bun comandant de echipaj de descarcerare – plt. adj. şef Barbu Cristian – ISU “OLTENIA” Dolj; cel mai bun servant de descarcerare – ISU “OLTENIA” Dolj; cel mai bun paramedic – ISU “OLTENIA” Dolj.

Bineînţeles că, având cei mai buni specialişti, reprezentanţii ISU Dolj au câştigat competiţia, şi vor participa la finala competiţiei, ce va fi organizată de ISU “Horea” al judeţului Mureş.

Din echipa ISU Dolj au făcut parte următorii subofiţeri: plt. Robert Cioc – conducător de echipă, plt. adj. şef Cristian Barbu – comandant de echipaj, plt. adj. Gabriel Docea – servant descarcerare, plt. maj. Laurenţiu Burtoiu – servant descarcerare, plt. Mihai Păun – servant paramedic, plt. Gheorghe Şerban – servant paramedic şi plt. Ovidiu Ariciu – servant paramedic, după cum a precizat ofiţerul de presă al ISU Dolj, mr. Florin Cocoşilă, adăugând că anul viitor ISU Dolj va fi gazda şi organizatorul fazei zonale a concursului.