„Bune practici privind incluziunea socială a foştilor deţinuţi”

0
815

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor Universitatea de Vest Timişoara
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Călăraşi, a organizat, ieri, la Hotel Europeca din Craiova, seminarul regional cu tema „Bune practici privind incluziunea socială a foştilor deţinuţi”, în cadrul proiectului „Revenirea foştilor deţinuţi pe piaţa muncii şi integrarea lor în societate” – proiect co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. În cadrul acestui seminar, Dana Cenuşă, reprezentant al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a prezentat un documentar privind problematica reintegrării persoanelor private de libertate, documentar care a fost urmat de o dezbatere interesantă pe marginea problemei delicvenţei juvenile, precum şi despre reintegrarea în societate a minorilor şi tinerilor deţinuţi.  „Seminarul de astăzi are rolul de a încuraja dialogul între membri ai acestui grup vulnerabil (deţinuţi şi foşti deţinuţi), reprezentanţi ai penitenciarelor şi autorităţi publice, dar şi de a facilita schimbul de informaţii între organizaţiile implicate în implementarea proiectului şi părţile interesate, în vederea identificării celor mai bune soluţii de reintegrare în societate a foştilor deţinuţi”, a precizat Dana Cenuşă.

Prezenţă inspirată a judecătorilor

În cea de-a doua parte a evenimentului, Dana Bologh, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a prezentat „Strategia Naţională de Reintegrare Socială a Persoanelor Private de Libertate”. Au fost mai multe intervenţii din partea Asociaţiilor şi ONG-urilor în legătură cu soluţiile şi modalităţile privind reintegrarea foştilor deţinuţi, precum şi în legătură cu poveştile de succes a celor ieşit din penitenciare şi reintegraţi în societate. O intervenţie punctuală, canalizată pe subiect, cu exemple elocvente, a venit din partea judecătorilor, în sală fiind prezentă pe tot parcursul seminarului Denisa Ghervase, judecător Secţia Penală Tribunalul Dolj, care a pus o întrebare celor care încercau să sugereze că judecătorii  ar trebui să dea sentinţele abia după ce fac vizite în penitenciare. „Vă întreb…ce pedeapsă ar merita un tânăr de 16 ani care violează o copilă de 12 ani ??? Mai este nevoie de vizită la penitenciar…Noi dăm o sentinţă, pe care o chibzuim mult timp, doar în conformitate cu Codul de Procedură Penală…”, a spus Denisa Ghervase, judecător la Tribunalul Dolj.