Sechestru pe bunurile lui Dinel Nuţu, fost Staicu

0
393
Dinel Nuţu, fost Staicu

Procurorii DNA Bucureşti au cerut instanţei şi au obţinut instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ce-i aparţin fostului preşedinte al SIF Oltenia, Dinel Nuţu, fost Staicu. Decizia a rămas definitivă marţi, când Tribunalul Bucureşti a respins recursul declarat de Dinel împotriva deciziei pronunţată pe fond, în acest sens, de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Hotărârea a fost luată în dosarul în care Dinel Nuţu şi alţi opt inculpaţi sunt judecaţi pentru fraudarea Transgaz Mediaş cu peste 11 milioane de euro, iar sechestrul va fi aplicat pe bunurile omului de afaceri până la o valoare de aproximativ 26 de milioane lei.

În dosarul în care Dinel Nuţu, fost Staicu, este judecat pentru fraudarea Transgaz Mediaş cu peste 11 milioane de euro, reprezentanţii Ministerului Public, în speţă procurorii DNA Bucureşti, au cerut, pe 15 mai a.c., aplicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale fostului preşedinte al SIF Oltenia, până la concurenţa sumei de 26.082.460,55 lei. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, instanţă de fond în acest dosar, a admis propunerea procurorilor, însă Dinel a făcut recurs. Marţi, judecătorii Tribunalului Bucureşti au respins, ca nefondat, recursul lui Dinel, astfel că decizia pronunţată pe fond a rămas definitivă.

„Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Staicu (fost Nuţu) Dinel împotriva încheierii din data de 15.05.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei. Definitivă”, după cu se consemnează în încheierea de şedinţă a Tribunalului Bucureşti. Una dintre proprietăţile controversatului om de afaceri este „casa Barbu Drugă”, de pe strada Bujorului din Craiova, unde procurorii DNA Piteşti au făcut o percheziţie, în iulie 2011.

Fostul preşedinte al Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Oltenia, Dinel (Staicu) Nuţu, a fost trimis în judecată, în noiembrie 2007, de Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un dosar privind fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro. Alături de el, în acelaşi dosar, sunt judecaţi Aurel Gabriel Coconea – fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaş, Cornel Teodor Volintiru – fost director general al SC Sironex SA Craiova, Carmen Ioana Popescu şi Vlad Rebega – foşti directori general, respectiv, economic al SC BDJ SA Craiova, Vasile Banciu – fost director general adjunct al SC Asigurarea Naţională Română SA, Adrian Georgel Bogza – fost administrator al SC Delta Telecom SA, precum şi Iulian şi Tudorică Siclitaru.