Zilele porţilor deschise la Universitatea din Craiova

0
368

Universitatea din Craiova, prin Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională, îşi “deschide porţile” în zilele de 23 şi 24 mai a.c., prilej cu care toate cele 11 facultăţi vor prezenta informaţii referitoare la admiterea pentru anul universitar 2013-2014. Evenimentul “Zilele Porţilor Deschise – 2013” se va desfăşura în Holul Central al Universităţii din Craiova, în intervalul orar 9.00 – 17.00.

Aici, tinerii viitori studenţi au posibilitatea de a găsi răspunsuri la mai multe întrebări, cum ar fi: cum se va organiza admiterea la facultatea aleasă; ce acte sunt necesare pentru întocmirea dosarului de înscriere; numărul de locuri la buget şi la taxă (propuneri); domeniile, specializările; taxele de înscriere şi taxele de studiu; unde se vor putea angaja după absolvire; ce universităţi din străinătate ar putea primi bursă; cum arată campusurile în care vor fi cazaţi.

De asemenea, participanţii vor putea intra în posesia unor materiale informative, menite să le ofere informaţii detaliate, cu privire la oferta educaţională a fiecărei facultăţi. Evenimentul se va derula şi în cadrul Centrului Universitar Drobeta-Turnu Severin, în zilele de 30 şi 31 mai a.c., în intervalul orar 9.00 – 17.00.