Sari peste hotare cu AIESEC!

0
352

AIESEC Craiova organizează târgul de internship-uri globale intitulat X Fair, prin care invită studenţii să “Sară peste hotare”, într-un stagiu de voluntariat sau profesional în străinătate. Târgul se desfăşoară în perioada 21-23 mai, în incinta Universităţii din Craiova, în intervalul orar 11.30 – 14.00.

Studenţii craioveni se pot bucura în această vară de o vacanţă exotică, în una dintre cele 113 ţări AIESEC, exersându-şi totodată abilităţile de vorbire a limbii engleze, dar şi capacitatea de a lucra în echipă şi de a fi proactiv, toate fiind elemente căutate de companii în vederea angajării tinerilor. În cadrul târgului vor fi prezentate oportunităţi concrete tinerilor interesaţi. În ceea ce priveşte stagiile de voluntariat, studenţii au şansa de a descoperi timp de o lună şi jumătate o ţară străină, cunoscând oameni noi, prin implicarea activă în proiecte de dezvoltare socială şi comunitară, educaţie, ecologie, diversitate culturală şi altele. Stagiile profesionale oferite de AIESEC contribuie la dezvoltarea studenţilor,  oferindu-le şansa de a se specializa într-unul dintre următoarele domenii: educaţie, marketing şi management, IT sau inginerie,  prin activarea în companii, organizaţii şi instituţii din jurul lumii între 3 şi 18 luni.

X Fair este ocazia tinerilor de a accesa ofertele de internship-uri AIESEC şi de a se înscrie în cadrul programului, urmând ca mai apoi să îşi aleagă destinaţia şi internship-ul care li se potrivesc cel mai bine.