Descinderi la traficanţi acuzaţi că au făcut 500.000 de euro din exploatarea tinerelor şi minorelor în străinătate

0
353

Poliţiştii şi procurorii de crimă organizată au organizat, ieri, o acţiune vizând destructurarea unei grupă infracţionale coordonată de interlopi din Olt, specializată în trafic de persoane şi trafic de minori. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării au obligat la cerşetorie şi practicarea prostituţiei peste 200 de minore şi tinere din Dolj, Olt, dar şi din alte zone din ţară, obţinând venituri de aproximativ 500.000 de euro.

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Olt, cu sprijinul poliţiştilor SCCO Gorj, SCCO Mehedinţi, IPJ Olt, precum şi al jandarmilor de la IJJ Olt şi Gruparea de Jandarmi Mobilă „Fraţii Buzeşti” Craiova, sub coordonarea DIICOT – Biroul Teritorial Olt, beneficiind de sprijinul informativ al DIPI, au desfăşurat, ieri, o acţiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, cu preocupări pe linia infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori. Astfel, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, dis-de-dimineaţă, oamenii legii au descins la 23 de locuinţe, de pe raza localităţilor Slatina, Balş, Piatra Olt şi Milcov, toate din judeţul Olt, aparţinând membrilor grupului infracţional organizat.

„Din cercetările efectuate de către poliţiştii din cadrul BCCO Craiova – SCCO Olt şi procurori DIICOT a reieşit că, în perioada 2011 – 2013, membrii grupului infracţional organizat au racolat, transportat şi traficat, prin exploatare sexuală şi cerşetorie, în Italia şi Anglia, de peste 200 de victime, majore şi minore, din judeţele Olt, Dolj, Bacău, Braşov, Buzău, Giurgiu, Teleorman şi Vâlcea, realizând venituri ilicite de peste 500.000 de euro”, după cum se arată în comunicatul IGPR. Erau vizate de membrii grupării tinerele provenind din familii dezorganizate, cu situaţie materială precară, li se promiteau locuri de muncă bine plătite, însă odată ajunse la destinaţie, victimele erau scoase la stradă, să se prostitueze în folosul celor care le racolaseră sau să cerşească. Sunt indicii că pentru victimele minore s-au falsificat documentele de identitate, astfel încât să nu fie nevoie de acordul părinţilor lor, pentru a fi scoase din ţară.

Procurorii DIICOT au comunicat faptul că „liderul grupării a fost identificat ca fiind Izdraila Sorin Florin, zis Sorin Magnatul, 28 de ani, exponent al lumii interlope din judeţul Olt”.

Peste 100 de persoane au fost ridicate şi duse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Olt, pentru audieri, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună măsurile necesare faţă de suspecţi. Membrii grupului infracţional sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, fals intelectual şi fals privind identitatea.