Ceremonial militar-religios dedicat Zilei Independenţei

0
381

Instituţia Prefectului Judeţul Dolj a anunţat organizarea unei ceremonii militară pentru astăzi, dedicată celebrării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Zilei Europei. Evenimentul va avea loc la Monumentul Independenţei din Craiova, începând cu ora 955.

Celebrarea zilei de 9 mai va începe cu semnalul trompeţilor, iar oficialităţile vor fi întâmpinate cu onor. Se va continua cu salutarea „Drapelului de luptă” şi apoi cu intonarea Imnului Naţional al Românei „Deşteaptă-te române!”. După serviciul religios în cinstea neamului, vor ţine discursuri prefectul judeţului Dolj Marius Deca, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu. După depunerea de coroane, la Monumentul Independenţei manifestărilor se vor sfârşi cu defilarea gărzii de onoare.

Expoziţie de pictură cu tema: “Fiii României, Fiii Europei”

La ora 13.00, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, va avea loc o expoziţia de pictură a comisarului şef doctor Marius Turaiche cu tema: “Fii României, Fiii Europei”. Programul desfăşurat al evenimentului arată astfel: ora 10:00-10:03 -semnalul trompeţilor, întâmpinarea oficialităţilor cu prezentarea onorului, salutarea Drapelului de luptă; ora 10:03-10:08 – intonarea Imnului Naţional al României; ora 10:08-10:14 – serviciul religios pentru cinstirea eroilor patriei; ora 10:14-10:25 – alocuţiuni: prefectul judeţului Dol, Marius Deca, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, veteran de război; ora 10:25-10:40 – depuneri de coroane de flori la Monumentul Independenţei; ora 10:40-10:45 – realizarea dispozitivului de defilare, defilarea gărzii de onoare, defilarea muzicii militare.