Deputaţii dezbat, azi, moţiunea Opoziţiei pe tema etnobotanicelor

0
331

Deputaţii vor dezbate astăzi, în plen, moţiunea simplă înaintată de PSD şi PNL pe tema etnobotanicelor. Opoziţia a depus, pe 31 mai, moţiunea simplă intitulată „Un flagel naţional – plantele etnobotanice”. În acest document, social-democraţii şi liberalii solicită „un vot tranşant împotriva incapacităţii manageriale a Guvernului Boc”. „A sosit momentul să luăm măsuri împotriva acestui Guvern incompetent, iar prin votul nostru ne exprimăm tranşant poziţia cu privire la această importantă problemă de politică internă. Guvernul condus de Emil Boc nu şi-a concentrat activitatea nici pe combaterea fenomenului, aşa cum ar fi trebuit, şi nici pe prevenirea acestuia”, afirmă deputaţii Opoziţiei. PNL şi PSD susţin că problema drogurilor uşoare generează adevărate tragedii în societatea românească şi critică faptul că autorităţile nu iau măsuri să închidă „magazinele de vise”. În plus, PNL şi PSD menţionează că OUG 6/2010 nu a produs efecte benefice decât pentru comercianţii de etnobotanice, care, deşi obligaţi de prevederile acestui act normativ, nu au distrus nici un gram de produs psihotrop din stocurile rămase, după cum menţionează Ministerul Sănătăţii în adresa 59082 din 18 octombrie 2010. Votul asupra acestei moţiuni simple va fi acordat mâine, începând cu ora 12,30, potrivit deciziei conducerii Camerei.