Astăzi, în faţa tribunalului din Manhattan, se consumă un act important al foiletonului Dominique Strauss-Kahn, care mai cuprinde un procuror ambiţios, o acuzaţie misterioasă, supramediatizată, staruri ale baroului, o familie care îl susţine fără rezerve, dar şi scenarişti din umbră, neidentificaţi. Mai întâi o precizare. Aşa cum intuiam, şi, de fapt, anunţam, jurnaliştii de investigaţii de la „Le Monde” au trecut la treabă, căutând date compromiţătoare despre Nafissatou Diallo, tânăra cameristă din Giuneea angajată la hotelul Sofitel, care a reclamat „agresiunea sexuală” a fostului director general al FMI. În plin Harlem, se află epicentrul unei comunităţi africane din Guineea (5.000 de persoane). Ziariştii s-au lovit, însă, ca de un perete de tăcerea impusă de autorităţile de urmărire penală, poliţia şi lucrătorii biroului procurorului din statul New York. Cu toate acestea, compatrioţii „victimei” au opinat că acuzaţiile de tentativă de viol şi sechestrare de persoană „nu vor ţine”. O femeie de 32 de ani, cu înălţimea de 1,80 metri, era greu de forţat şi de învins, de un bărbat de 64 de ani. Aparent, ce au aflat ziariştii de la „Le Monde” nu pare deosebit de relevant. Şi totuşi. Misterul pare a fi dezlegat de probele aşteptate a fi administrate de biroul procurorului New York-ului, specializat în criminalitate sexuală, condus de o femeie discretă, prea puţin cunoscută, Lisa Friel, care a adunat elementele „culpabilităţii” lui D.S.K. O realizatoare americană, Lisa F. Jackson, a reuşit anul trecut, pentru prima oară, a filma în biroul creat în 1974. Documentarul său, „Sex Crime Unit”, a fost difuzat apoi de canalul HBO, punând în lumină complexitatea cazurilor de violenţă sexuală. Aproape 600 de persoane, bărbaţi şi femei, de toate vârstele, lucrează la „Sex Crime Unit” din Manhattan. Artie McConnel, procurorul adjunct în dosarul D.S.K., este considerat ca unul dintre cei mai buni specialişti în criminalitate sexuală. Probele care vor fi administrate nu se cunosc, dar, în orice caz, ele nu vor fi străine de interpretarea ADN, cheilor magnetice, probelor video din interiorul hotelului Sofitel, declaraţii ale angajaţilor şi poliţiştilor. Un element decisiv este considerat examenul medical, o procedură în 14 etape, cea mai mică eroare a acestuia putând fi utilizată de apărători. Dacă rezultatul examenului medical este o probă decisivă a anchetei, deşi medicii legişti au dorit să se poziţioneze ca neutrii, spre a nu influenţa juraţii, foarte greu de dovedit va fi agresiunea sexuală. În toată povestea, mai multe publicaţii americane s-au erijat, deja, în procurori. Avocatul Benjamin Brafman a sugerat, deja, o relaţie sexuală consimţită, absenţa urmelor de violenţă constituind un argument în favoarea raţionamentului său. Filmul lui Lisa F. Jackson evoca un avocat explicând cu autoritate juraţilor că reclamanta consimţeşte „pentru că nu ţipă”. Chiar şi atunci când există urme de violenţă un avocat de valoare poate argumenta că reclamanta a consimţit la actul sexual brutal. Oricum, urmărirea penală trebuie să dovedească vinovăţia acuzatului, nu invers. Dezbaterea se anunţă interesantă şi de deznodământul ei atârnă soarta unuia dintre cei mai puternici oameni ai lumii până mai ieri: Dominique Strauss-Kahn, fost director FMI şi candidat la alegerile prezidenţiale din Franţa, de anul viitor.
