În primul trimestru al anului 2013 / Vamă: încasări de aproape 2 miliarde de lei

0
375

Încasările înregistrate de Autoritatea Naţională a Vămilor în primul trimestru al anului 2013 au avut valoarea de 1 949 024 209 lei, planul de încasări fiind astfel îndeplinit cu 103,27%. Totodată, planul de încasări a fost îndeplinit şi în luna martie 2013 cu 105,18%, ceea ce a însemnat colectarea la bugetul statului luna trecută a sumei de 755 088 945 lei. În perioada ianuarie – martie 2013 încasările înregistrate de Autoritatea Naţională a Vămilor au atins valoarea de 1 949 024 209 lei, ceea ce a însemnat o îndeplinire a planului cu 103,27%. Totodată, încasările din luna martie 2013 au adus la bugetul statului suma de  755 088 945 lei, îndeplinindu-se cu 105,18% planul de încasări. „Menţionăm că aceste sume reprezintă încasările în vamă, cuprinzând taxele vamale, TVA, accize, amenzi şi sume de bani confiscate, inclusiv contravaloarea bunurilor confiscate, precum şi sume rezultate din activitatea de executare silită”, se precizează într-un comunicat de presă al ANV. În perioada următoare Autoritatea Naţională a Vămilor va intensifica acţiunile de combatere a evaziunii fiscale şi a fraudelor vamale acţionând cu fermitate în lupta împotriva corupţiei.