Florin Iulian Siclitaru, în spatele gratiilor pentru 29 de zile

2
586
Florin Iulian Siclitaru

Florin Iulian Siclitaru, craioveanul de 24 de ani care, duminică dimineaţa, la volanul unui autoturism marca Mercedes a ucis doi tineri de 20, respectiv 21 de ani, din municipiu, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Decizia a fost pronunţată ieri după-amiază, de Judecătoria Craiova. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova l-au audiat, ieri, pe autor, acesta recunoscându-şi vina, au pus în mişcare acţiunea penală faţă de el, reţinând comiterea a două infracţiuni: ucidere din culpă, cu consecinţe grave, în speţă două victime, iar cea de-a doua, comisă cu intenţie, pentru a-şi asigura scăparea – părăsirea locului faptei fără încuviinţarea organelor judiciare. Acum este după gratii. Cât despre victime, rudele lor, prietenii şi chiar necunoscuţii, îi regretă, mai ales că au pierit prea devreme şi atât de tragic…

Duminică seara, în jurul orei 22.00, reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că autorul accidentului mortal din cursul dimineţii a fost prins. După ce a dispărut, în tot judeţul s-a dat alarma, fiind constituite filtre rutiere pe toate drumurile. La un astfel de filtru a fost descoperit, într-un autoturism care se îndrepta către Craiova, Florin Iulian Siclitaru, de 24 de ani, din Craiova. Bandajat la un ochi, acesta a fost dus direct la sediul Poliţiei, pentru audieri. De acolo, poliţiştii l-au dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Asta pentru că îl testaseră cu etilotestul, iar rezultatul fusese negativ, astfel că i s-au recoltat probe biologice pentru a se stabili dacă a consumat alcool. A trecut însă foarte mult timp, aşa că este posibil ca rezultatele analizelor să nu mai ajute ancheta. Târziu, noaptea, craioveanul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Dolj. Ieri, în jurul prânzului, Florin Iulian Siclitaru a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Câteva ore a fost audiat de procurorul de caz şi a recunoscut comiterea faptei. La final a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de tânăr, s-au întocmit documentele necesare şi s-a luat hotărârea sesizării instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă a inculpatului. „Ce pot să vă spun este starea de fapt, pe care o ştiţi: pe 31 martie, în jurul orei 05.00, în timp ce conducea un autoturism Mercedes Benz pe Calea Bucureşti din Craiova, inculpatul a lovit două persoane, de 20, respectiv 21 de ani, victimele decedând în urma leziunilor, după care a părăsit locul accidentului. S-a mai reţinut că inculpatul a săvârşit două fapte – una din culpă – uciderea, cu consecinţe grave întrucât este vorba despre două victime, iar cea de-a doua cu intenţie, în scopul de a-şi asigura scăparea, şi anume părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor judiciare. Nu s-a putut stabili că ar fi consumat alcool, astfel că aşteptăm rezultatele analizelor de laborator în acest sens. În plus, procurorul de caz a mai consemnat în referat că persoana inculpatului nu este la prima încălcare a legii penale, fiind trimis în judecată pentru vătămare corporală”, ne-a declarat procuror Nicolae Uncheşelu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Pentru că în urma accidentului pe care l-a provocat şi-au pierdut viaţa două persoane, Florin Iulian Siclitaru se poate alege cu un spor de trei ani închisoare la pedeapsă.

De la Parchet, tânărul a fost dus la Judecătoria Craiova. Aici lucrurile au mers destul de repede, instanţa admiţând propunerea procurorilor şi dispunând, ieri după-amiază, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Florin Iulian Siclitaru.

 In memoriam Andrei Dragomir

Moartea celor doi tineri a stârnit ecouri în rândul celor care i-au cunoscut, cu toţii regretând tragedia căreia Andrei şi Cosmin i-au căzut victime. Candele şi flori au fost depuse atât la locul accidentului, cât şi la Palatul Copiilor Craiova. Alina Ţacu, directorul Palatului Copiilor Craiova, unde activa Andrei Dragomir: ”Nu vă trimit un comunicat de presă. Cu tristeţe adâncă şi cu revoltă, vă retrimit câteva cuvinte, scrise de colega mea, Ana Maria Traşcă, coordonatorul trupei de dans modern al cărei suflet era Andrei Dragomir, unul dintre cei doi tineri omorâţi azi dimineaţă (n.r.-duminică) pe trecerea de pietoni. Pentru că ne-aţi fost parteneri în promovarea atâtor evenimente frumoase petrecute la Palatul Copiilor, am încrederea că mesajul nostru va ajunge la oameni, din nou, prin dumneavoastră încercând împreună, pe de o parte, să îi mai mulţumim încă o data lui Andrei pentru toate lucrurile frumoase pe care le-a făcut în atât de scurta lui rătăcire pe pământ şi poate, să atragem atenţia că tinerii noştri, copii noştri, noi toţi nu suntem în siguranţă nici o clipă în România secolului XXI”.

Regrete, lacrimi şi durere pentru doi tineri din Craiova care au murit, duminică dimineaţa, într-un cumplit accident. Andrei Dragomir şi Cosmin Băbălău au fost spulberaţi de o maşină de lux, chiar pe trecerea de pietoni, pe strada Calea Bucureşti din Craiova. În urma impactului, cei doi tineri, prieteni de nedespărţit, au fost aruncaţi câţiva metri distanţă şi şi-au pierdut pe loc viaţa.

Andrei Dragomir era unul dintre veteranii trupei de dans Freaks din Craiova. Alături de colegii săi, timp de 5 ani, Andrei a primit numeroase premii, urcând România pe cele mai înalte podiumuri naţionale şi internaţionale. De curând, îşi conturase un al doilea vis. Acela de a exprima viaţa în versuri, de a cânta şi de expune o realitate, pe care, chiar el, o descoperise, poate, prea devreme. Pentru asta cânta în trupa AcelaSHH. Şi aveau succes. Îşi iubea munca, familia şi viaţa. Îşi contura un viitor aşa cum el ar fi vrut să-l aibă, făcând ceea ce îi place, alături de oameni speciali. Iar oamenii au fost alături de el. Mereu.

Şi aşa au rămas până în ultimul moment. Profesori, prieteni şi colegi au înlemnit la aflarea veştii că Andrei a murit. Nimeni nu a vrut să accepte că elevul, copilul, fratele sau prietenul bun Andrei, nu mai este… şi nici nu va mai fi alături de ei. Paginile site-urilor de socializare s-au umplut de mesaje de condoleanţe şi regret, telefoanele s-au înroşit, iar disperarea s-a aşternut ireversibil. Rămâne amintirea, filmările şi muzica lui, pe care cu toţii le vor păstra veşnic.

Dosarul în care este judecat Florin Iulian Siclitaru, cu numărul 31208/215/2012, a fost înregistrat pe 22 noiembrie 2012 pe rolul Judecătoriei Craiova. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, Florin Iulian Siclitaru este judecat pentru vătămare corporală întrucât anul trecut, în luna august, într-o noapte, pe fondul unei stări conflictuale preexistente, l-a întâlnit, pe „Calea Bucureşti”, pe Bogdan Nicolae Mitruţoiu şi l-a luat la bătaie, lovindu-l cu pumnii şi picioarele, victima având nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în urma agresiunii. La ultimul termen, pe 28 martie a.c., instanţa a amânat judecarea cauzei, următorul termen fiind stabilit pe 18 aprilie a.c

Reamintim că, duminică dimineaţă, în jurul orei 05.00, la trecerea de pietoni de la intersecţia străzilor „Calea Bucureşti” şi „Spaniei”, autoturismul Mercedes condus de Florin Iulian Siclitaru i-a „spulberat” pe Andrei Dragomir, de 20 de ani şi pe Cosmin Băbălău, de 21 de ani, ambii din Craiova. Victimele au decedat, iar autorul a fugit, după ce şi-a abandonat autoturismul la câteva sute de metri de locul impactului.

2 COMENTARII

  1. il tine 29 de zile si pleaca acasa ca asa au plecat toti din decembrie si pina in prezent daca nu sai ia sio pe ceilalti pentru ca legea e una pentru toti.daca ala de a omorit un om la Ghercesti in Decembrie si a fugit (nu sia pierdut nici locul de munca lucreaza si in prezent la Interguard Group)e cercetat in libertate atunci restu vor fi la fel.ROMANIA asta eee.

Comments are closed.