Bani europeni pentru Teatrul de vară

0
385

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu şi ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, au semnat, ieri, contractul de finanţare pentru reabilitarea Teatrului de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu”. 

Valoarea totală a proiectului este de 4.391.603,26 lei, din care 126.032,68 lei reprezintă contribuţia beneficiarului, adică a Primăriei Craiova, iar suma de 4.256.169,28 lei este finanţarea nerambursabilă pe care o acordă Uniunea Europeană. Potrivit autorităţilor locale, în cadrul acestui proiect, se va realiza extinderea scenei, spaţiile din cabine vor fi gletuite si zugrăvite şi se va reface pardoseala. Teatrul de vară va fi dotat cu instalaţie de sonorizare, precum şi cu sisteme de iluminat pentru scenă şi pentru efectele teatrale. De asemenea, amfiteatrul se va acoperi cu o structură metalică tridimensională şi învelitoare din poliplan alb.

Lucrarea va fi gata în 10 luni

Autorităţile mai spun că sistemul de acoperire a gradenelor se va folosi numai pe timp de vară, aceasta fiind calculată fără încărcarea ce provine din zăpadă. De altfel, suprafaţa copertinei care va acoperi amfiteatrul este destul de mare, având peste 1.200 de metri pătraţi. În urma modernizărilor propuse rezultă un număr de 878 locuri, dispuse pe 11 gradene pentru spectatori, pe scaune individuale. Aleile pietonale din zona de acces a Teatrului de Vară, precum şi aleea de acces la grupurile sanitare, vor fi şi ele refăcute. Lucrările la Teatrul de Vară din Parcul Nicolae Romanescu vor începe în această vară şi vor dura cel mult 10 luni de zile.