Miza preluării OUAI-ului Sadova este un proiect de un milion de euro

0
734

În urmă cu câteva săptămâni, scriam în cotidianul nostru că fostul primar al oraşului Bechet, Costel Tulitu, şi edilul comunei Sadova, Eugen Safta, vor să pună mâna pe OUAI-ul Sadova. Motivul pentru care aceştia îşi doresc acest lucru este suprafaţa de teren, dar şi un proiect pe fonduri europene în valoare de un milion de euro, Pentru a-şi duce planul la bun sfârşit, Costel Tulitu şi Eugen Safta i-au schimbat, în mod abuziv, pe contabilul OUAI-ului, Eugenia Drăgoescu, şi pe preşedintele Marin Ghiorghe. Situaţia nu va rămâne însă aşa, pentru că cei de la Ministerul Agriculturii au cerut Adunare Generală pe data de 22 aprilie a.c., când lucrurile vor fi puse la punct.  

Contabilul OUAI-ului Sadova, Eugenia Drăgoescu, spune că planurile lui Costel Tulitu şi Eugen Safta au început în toamna anului 2012, când cei doi l-au convins pe directorul OUAI Sadova, Marin Ghiorghe, să întocmească documentaţia pentru un proiect pe Măsura 1.2.5., în valoare de un milion de euro. După ce proiectul a devenit elegibil, Costel tulitu şi eugen Safta au decis să se debaraseze de contabilă şi director. „În toamna anului 2012, directorul OUAI Sadova, ing. Marin Ghiorghe, a fost convins de către primarul Safta Eugen să întocmească documentaţia pentru un proiect pe Măsura 1.2.5. în valoare de un milion de euro. Caramaliu Lian, directorulu OUAI Bechet-Ostroveni, care are două proiecte făcute la nivel de organizaţie, a ajutat de asemenea la întocmirea documentaţiei pentru proiect. După ce toată documentaţia a fost pusă la punct şi proiectul a fost declarat eligibil, primarul Safta eugen şi tulitu costel din Bechet au făcut un Consiliu de Administraţie la nivel de organizaţie şi s/au pus singuri în Consiliul de Administraţie, după care au început să ia măsuri pentru preluarea conducerii. Au mers la ANAF Bechet cu Caramaliu Lian şi Cioroianu Ileana drept director şi respectiv contabil al OUAI Sadova”, a declarat Eugenia Drăgoescu.

„Au întâmpinat greutăţi în punerea de acord a evidenţei contabile a organizaţiei”

Marin Ghiorghe şi Eugenia Drăgoescu susţin că oamenii puşi în funcţii de către Costel Tulitu şi Eugen Safta ocupă în mod abuziv, pentru că nu au respectat statutul. „În afară de faptul că sunt director şi respectiv contabil la OUAI Bechet-Ostroveni, cei doi nu au nici un fel de hârtie legală prin care să fie puşi în fruntea Organizaţiei Sadova, întrucât mascarada de Consiliu de Administraţie pusă la cale de către safta eugen şi Tulitu Costel nu este statuară, şi nici nu pot fi aceleaşi două persoane în conducerea a două Organizaţii”, a ,mai declarat Eugenia Drăgoescu, care mai spune că cei doi oameni ai lui Costel Tulitu şi Eugen Safta „au întâmpinat greutăţi în punerea de acord a evidenţei contabile a organizaţiei”.

„Staţiile de punere sub presiune controlate sunt decompletate, devalizate şi nefuncţionale”

În luna august 2012 au avut loc, din iniţiativa MADR, verificări ale registrelor prevăzute în Âordinul nr. 895/2005 şi inspecţii ale infrastruicturii de irigaţii transmise din domeniul privat al statului, la cerere, în proprietatea OUAI-urilor, din Amenajarea de irigaţii Sadova-Corabia, judeţele Dolj şi Olt. Din concluziile raportului rezultă că: „Nu sunt respectate prevederile ordinului menţionat şi că staţiile de punere sub presiune controlate sunt decompletate, devalizate şi nefuncţionale”, se arată într-o adresă trimisă OUAI Sadova, şi în care se cere organizarea unei Adunări Generale la data de 22 mai a.c.. Tot în adresa trimisă de MADR sunt prevăzute următoarele: „Pentru OUAI-urile cu sistem de reprezentare, reprezentanţii vor prezenta adunării generale, în original, procesul verbal din care să rezulte mandatul dat reprezentantului, de membrii zonei de reprezentare, cu privire la exprimarea votului asupra subiectelor înscrise în ordinea de zi. Organizarea şi desfăşurarea Adunării Generale se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 138/2004 şi a HG nr. 1872/2005”. La şedinţa Adunării Generale va participa şi un reprezentant al Oficiului de reglemantare a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare. Situaţia nu este deloc simplă pentru Costel Tulitu şi eugen Safta. Şi dacă nu vor îndrepta abuzurile comise, vor trebui să le explice la un moment dat.