Şoferul care a accidentat doi copii în Malu Mare, arestat după o săptămână

1
391

Poliţiştii doljeni au reuşit să-l găsească pe şoferul care, în urmă cu o săptămână, a accidentat, în comuna Malu Mare doi copii, unul de 12 şi altul de 14 ani, i-a abandonat pe marginea drumului şi a părăsit locul faptei. Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, din comuna doljeană Teasc, a crezut că va scăpa dacă şterge urmele faptei, aşa că şi-a tăiat maşina, un Volkswagen Golf, în bucăţi, cu flexul. Nu i-a reuşit „manevra”. Vineri după-amiază a fost reţinut pentru 24 de ore, iar sâmbătă Judecătoria Craiova i-a emis mandat de arestare pentru 29 de zile, ajungând în arestul IPJ Dolj pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor judiciare.

Poliţiştii Serviciului Rutier Dolj, împreună cu poliţiştii de la Postul de Poliţie Malu Mare, în urma activităţilor specifice şi cercetărilor efectuate, au reuşit să-l identifice pe şoferul care a provocat accidentul în care au fost răniţi doi minori, sâmbătă, 23 martie a.c., apoi a fugit. Este vorba despre Adrian Marius Chisăliţă, de 27 de ani, din comuna Teasc, care a fost reţinut vineri după-amiază.

„Poliţiştii au stabilit faptul că acesta, la data de 23 martie a.c., în jurul orei 19.15, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 55 în localitatea Malu Mare nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers şi a accidentat doi minori care se deplasau pe partea dreaptă a drumului, în aceeaşi direcţie de mers, unul pe bicicletă, iar celălalt pe jos. Imediat după evenimentul rutier cel în cauză a părăsit locul faptei, îndreptându-se către domiciliul său din localitatea Teasc ,unde a încercat să ascundă autovehiculul. Din cercetările poliţiştilor a rezultat şi faptul că acesta a încercat să îşi ascundă fapta comisă şi avariile autovehiculului (avarii în partea din dreapta faţă) dezmembrând întregul vehicul”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

Mai exact, imediat după accident, Adrian Chisăliţă a condus până acasă, şi-a ascuns maşina în garaj, iar luni s-a apucat să o dezmembreze, ca să şteargă urmele faptei. Bărbatul a tăiat toată caroseria cu ajutorul unui flex, astfel că, în momentul când poliţiştii au stabilit că el este într-adevăr autorul faptei, i-au găsit în curte doar scheletul autoturismului, un Volkswagen Golf.

În baza probatoriului administrat de poliţişti s-a dispus reţinerea autorului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, iar sâmbătă după-amiază a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă. Propunerea a fost promovată la instanţă, Judecătoria Craiova dispunând arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Chisăliţă.

Reamintim că, sâmbătă, 23 martie a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii doljeni au fost anunţaţi despre un accident de circulaţie petrecut în comuna Malu Mare. Un echipaj de poliţişti de la Biroul Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier Dolj a ajuns la faţa locului, din primele cercetări stabilindu-se că, pe D.N. 55, în localitatea Malu Mare un autovehicul nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers şi a accidentat doi minori care se deplasau pe partea dreaptă a drumului, în aceeaşi direcţie de mers, unul pe bicicletă, iar celălalt pe jos. Copilul aflat pe bicicletă, Marius F., de 12 ani, din Malu Mare, a fost cel mai grav rănit, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a intrat în comă, în timp ce minorul Mircea B., de 14 ani, din aceeaşi localitate, a scăpat cu leziuni uşoare.

Potrivit poliţiştilor, starea de sănătate a minorului de 12 ani este ceva mai bună, însă acesta este în continuare internat în spital.

1 COMENTARIU

  1. Domnilor ziaristi, trebuie sa va informez cu parere de rau ca astazi a fost inmormantat baiatul de 12 ani. Acesta a decedat sambata 30 martie iar articolul e scris pe data de 01 aprilie. Toate cele bune!

Comments are closed.