A ucis doi tineri şi a fugit fără să privească înapoi

2
699

Tragedie de proporţii, ieri-dimineaţă, în Craiova. Doi tineri din municipiu, unul de 20 şi celălalt de 21 de ani, au fost ucişi în timp ce încercau să traverseze regulamentar strada, în zona Facultăţii de Mecanică, de şoferul unui bolid care şi-a continuat drumul fără să-i pese care este starea victimelor. Maşina implicată în eveniment, un Mercedes cu numărul TM-11-GIN, a fost găsită abandonată la câteva sute de metri depărtare de locul impactului, într-o parcare, însă, deşi s-a stabilit că aparţine familiei Siclitaru, poliţiştii spun că nu a fost încă identificat cel care a fost la volan.

Vieţile a doi tineri au fost curmate brusc, ieri-dimineaţă, în jurul orei 5.00, în urma unui grav accident de circulaţie petrecut în zona Facultăţii de Mecanică din Craiova. Şoferul unui Mercedes cu numărul TM-11-GIN i-a lovit pe cei doi tineri care încercau să traverseze strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, aruncându-i pe carosabil şi a fugit, abandonând maşina într-o parcare de pe „Calea Bucureşti”, la câteva sute de metri depărtare de incident.

Poliţiştii au fost anunţaţi despre accident în jurul orei 5.00, prin 112, de martorii care se strânseseră în zonă. Echipa de poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova ajunsă la faţa locului a stabilit că accidentul de circulaţie s-a produs în zona trecerii pentru pietoni situată la intersecţia străzilor „Calea Bucureşti” şi „Spaniei”. La faţa locului au sosit şi autospeciale SMURD, însă medicii n-au avut ce să mai facă pentru victime, decât să constate decesul acestora. Oamenii legii i-au identificat pe cei doi tineri „împrăştiaţi” pe carosabil, stabilind că este vorba despre Andrei Dragomir, de 20 de ani, şi Cosmin Băbălău, de 21 de ani, ambii din Craiova.

În timp ce oamenii legii făceau cercetarea la faţa locului, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova s-a prezentat un tânăr, Ionuţ Pîrvan, de 23 de ani, tot din Craiova, cu capul spart şi cioburi de sticlă în ochi, care a spus că a fost şi el victima unui accident de circulaţie. Din fericire au fost anunţaţi poliţiştii, care au ajuns la spital şi l-au luat la întrebări. Tânărul a recunoscut faptul că a fost pasager pe locul din dreapta faţă în autoturismul implicat în accident. După ce a primit îngrijirile necesare, a fost dus la sediul Poliţiei Rutiere pentru audieri, fiind apoi lăsat să plece.

Poliţiştii nu au oferit alte detalii legate de identitatea conducătorului autoturismului Mercedes, confirmând însă faptul că, „autoturismul este condus în mod curent” de Florin Iulian Siclitaru, de 24 de ani, din Craiova. Poliţiştii Biroului Rutier n-au reuşit însă să dea de urma acestuia, care a dispărut de la domiciliu, astfel că investigaţiile continuă. „În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor judiciare. Poliţiştii efectuează investigaţii pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a mai precizat agent principal Amelia Căprărin.

 

Florin Iulian Siclitaru nu este tocmai „uşă de biserică”. La începutul lunii iulie 2012, poliţiştii Secţiei 4 Craiova au făcut zece percheziţii domiciliare în municipiu, în urma cărora au ridicat mai multe săbii şi cuţite şi i-au dus la sediul Secţiei 4 pe Florin Stamin (25 de ani), Marius Trîncă (28 de ani), Sorin Păun (31 de ani), Dan Prioteasa (20 de ani), Cătălin Dobre (30 de ani), Virgil Stănică (20 de ani) şi Florin Siclitaru (23 de ani), toţi din Craiova. Cu toţii erau cercetaţi pentru implicare în comiterea mai multor fapte cu violenţă. Unul din scandalurile reţinute în sarcina lor s-a petrecut în noaptea de 11 spre 12 iunie 2012, în jurul orei 22.30, suspecţii agresându-l pe un craiovean, Remus S., care s-a ales cu leziuni ce au necesitat 55 zile de îngrijiri medicale şi producând scandal public pe o stradă din Craiova, înarmaţi cu săbii, cuţite şi bâte, după cum anunţa la momentul respectiv purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, comisar-şef Adrian Căpraru.

2 COMENTARII

  1. parca noi nu stim cine este siclitaru,in nici un caz om de afaceri ,cum a fost prezentat iar ce s-a intamplat in 2012, se intampla si mai rau in 2013 si se va intampla din ce in ce mai rau atata timp cat legea e la cheremul unor judecatori si procurori dubiosi,ca sa folosesc un termen elegant……

  2. nu e vorba numai de acest accident adunati si faceti un calcul simplu de la cel din decembrie de la ghercesti si pina azi toti soferi sint liberi si linistiti chiar daca au murit atitia oameni si ei au fugit de la locul accidentului asta e justitia oarba daca cunosti pe undeva sau daca esti angrenat intr-un partid politic ai rezolvat asta e ROMANIA.

Comments are closed.