Razii rutiere în week-end

0
367

La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii de la Rutieră au desfăşurat o serie de acţiuni pentru a preveni şi combate accidentele de circulaţie cauzate de viteză, neacordarea de prioritate de către conducătorii auto pietonilor angajaţi în traversarea străzii regulamentar şi depăşiri neregulamentare. În plus, poliţiştii Biroului Rutier Craiova şi poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene au acţionat şi pe linia conştientizării conducătorilor auto şi a pasagerilor cu privire la importanţa portului centurii de siguranţă. „În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 240 abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate sancţiuni în sumă totală de 29.550 lei, 41 dintre sancţiuni fiind aplicate pentru folosirea telefonului mobil, 37 pentru neportul centurii, 30 pentru viteză şi alte 34 sancţiuni pentru neacordare prioritate pietonilor. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 39 permise de conducere”, a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.