Un strigăt din… Italia

Adevăratul câştigător al alegerilor parlamentare din Italia este finalmente ex-comicul Beppe Grillo, liderul Mişcării Cinci Stele, care a obţinut 8 milioane de voturi, devenind primul partid italian cu 25,6%. Criticile sale adresate clasei politice, Uniunii Europene, monedei unice, au prizat la tineri, care în Italia sunt atinşi de un şomaj cronic. 37,1%, potrivit statisticilor Istat din noiembrie 2012, plasează Italia pe al patrulea loc în Europa, în urma Greciei (57,6%), Spaniei (56,5%), Portugaliei (38,7%). Potrivit Eurobarometrului de toamnă 2012, cele trei probleme de maximă importanţă pentru italieni erau următoarele: şomajul (51%), situaţia economică (48%) şi impozitele (28%). În Italia, ca şi în restul Europei, mişcarea euroscepticilor şi criticile privind politicile de austeritate s-au amplificat. În Austria, lista Stronach – mişcarea eurosceptică – este creditată cu 10% din intenţiile de vot; FPO – fostul partid al liderului de extremă dreapta Jorg Haider, cu 20%. În Slovenia, la 8 februarie a.c., o manifestare de protest contra politicilor de austeritate ale guvernului de centru-dreapta şi al corupţiei generalizate a scos lumea pe străzile din Lublijana. Alegerile din 2014 riscă să confirme tendinţele deja exprimate. Iar pentru evitarea unui asemenea scenariu periculos pentru viitorul Europei o schimbare de strategie a Bruxelles-ului este urgentă. Dar poate oare aşa ceva? Comisia Europeană a anunţat previziuni în scădere pentru zona euro pe acest an – 0,3% din PIB. Exceptând Germania, majoritatea restului ţărilor din zona euro (Italia, Spania, Portugalia, Grecia şi într-o mai mică măsură Franţa) nu reuşesc să decoleze economic. Să ne mai întoarcem o dată la Italia: Partidul Poporul Libertăţii, al lui Silvio Berlusconi, a pierdut, faţă de alegerile din 2008, 6 milioane de votanţi (-46%). În acelaşi timp, Partidul Democrat (PD), al lui Pier Luigi Bersani, a pierdut 3,5 milioane de votanţi (-28,4%). Electoratul italian a sancţionat susţinerea pe care aceste partide au dat-o guvernului lui Mario Monti şi politicilor de austeritate ale acestuia. Să nu mai amintim că Liga Nordului, afectată de scandaluri politice, a pierdut 50% din voturi în raport cu 2008. Rezultatul alegerilor italiene constituie un strigăt din Peninsulă către Europa întreagă. Italia ar putea fi aruncată într-o criză politică de lungă durată, după 20 de ani în care şi-a multiplicat afacerile de corupţie şi a respins apariţia unei alte clase conducătoare. Pentru italieni în momentul de faţă Silvio Berlusconi, Beppe Grillo, Roberto Maroni, de la Liga Nordului, Antonio Ingroia, Mario Monti, Pier Luigi Bersani sunt cam acelaşi lucru sau, cum se spune pe la noi, toţi o apă şi-un pământ. Sigur că strigătul care vine din Italia nu-i poate lăsa indiferenţi pe politicienii noştri, fiecare cu grijile lui. De acolo de unde este, Adrian Năstase semnalează apariţia unei cărţi interesante, a lui Michel Rocard şi Pierre Larrouturou, „Stânga nu are voie să mai facă greşeli” („La gauche n’a plus droit a l’erreur”), în care autorii susţin că obiectivul principal nu trebuie să-l reprezinte creşterea economică, ci justiţia socială. Ideea de bază este aceea că nu creşterea economică va determina mai multă justiţie socială, ci din mai multă justiţie socială vor veni stabilitatea economică şi prosperitatea. Italienii au tras un semnal de alarmă faţă de liderii lor, dar şi faţă de cei ai Uniunii Europene. Mai grav este faptul că, momentan, construcţia europeană este pusă la îndoială. Mai mult, ei nu exclud că accidentele democratice nu sunt posibile singure, dar rămân foarte probabile.