Dispută în jurul chioşcurilor de la catedrala din Craioviţa Nouă

3
345

Chioşcurile din jurul catedralei care se află în construcţie în cartierul Craioviţa Nouă stârnesc, din nou, rumoare printre aleşii locali. În plenul de ieri, un consilier a cerut ca Primăria Craiova să primească şi ea o parte din banii pe care reprezentanţii Mitropoliei Oltenia îi colectează din închirierea spaţiilor în scop comercial. 

Consilierul Gheorghe Albăstroiu s-a arătat nemulţumit că reprezentanţii Mitropoliei Olteniei folosesc în scop comercial spaţiul din jurul catedralei aflate în construcţie în cartierul Craioviţa Nouă, deşi Primăria Craiova a oferit suprafaţa în cauză cu titlu gratuit. „Noi am acordat catedralei din Craioviţa un teren în concesiune, cu titlu de gratuitate şi, în loc să îl folosească pentru ce i s-a dat acest teren, pe această suprafaţă s-a subînchiriat la diferite persoane private, care şi-au ridicat acolo construcţii provizorii, nişte chioşcuri. Nu mi se pare corect, legea e pentru toată lumea, deci trebuie să o respectăm toţi, nimeni nu are voie să subconcesioneze. Cu atât mai mult cu cât terenul a fost atribuit cu titlu de gratuitate”. Acesta susţine că acolo ar fi trebuit amenajat un părculeţ, să se sădească pomi şi să se pună băncuţe. „Eu aş veni cu propunerea ca venitul încasat pe acele subconcesionări, întrucât concesionarea este făcută ilegal, să intre în bugetul Consiliului Local”, a tras acesta concluzia.

Calangiu: „Chioşcurile erau deja acolo”

Viceprimarul Craiovei, Cristina Calangiu, a ţinut să precizeze că spaţiile comerciale care se află pe o latură a catedralei sunt provizorii şi acestea vor fi demolate odată cu finalizarea construcţiei. Potrivit viceprimarului, reprezentanţii Mitropoliei nu a recurs din proprie iniţiativă la această modalitate de subînchiriere întrucât chioşcurile se aflau deja acolo când Biserica a primit terenul. „A fost, de la bun început, o înţelegere cu dânşii, să îi păstreze pe cei care au existat. Cei care funcţionează acolo erau deja pe acest teren când s-a concesionat terenul pentru construcţia catedralei şi, imediat ce se va termina această construcţie, aceste chioşcuri vor fi demolate, iar asta o ştiu şi proprietarii. Eu nu zic că nu este în regulă, dar probabil că au avut o sursă de venituri suplimentare, pentru că este greu să construieşti o catedrală, nici nu a avut cine să îi sprijine prea mult”.

Miulescu: „Noi nu putem încasa nimic”

Secretarul municipiului Craiova, Nicoleta Miulescu, a explicat că propunerea pe care a făcut-o consilierul Gheorghe Albăstroiu – de a se solicita la buget cotă-parte din banii pe care Mitropolia Oltenia îi încasează de pe urma acestor chioşcuri – nu se poate pune în practică întrucât nu există cadru legal în acest sens. „Este o atribuire în folosinţă gratuită, potrivit legii, pentru toate bisericile. Potrivit înţelegerii pe care biserica a acordat-o acestor titulari de chioşcuri, îi păstrează până se finalizează lucrarea. Deci nu e subconcesiune, nu e subînchiriere, nu putem încasa noi nimic. Ei încasează pentru că au titlu”.

Bianca Predescu: „Soluţie pe cale amiabilă”

Consilierul municipal Bianca Predescu, profesor universitar în domeniul Dreptului, a evidenţiat faptul că Primăria Craiova nu poate să solicite bani de la Mitropolie întrucât autorităţile nu au prevăzut această referinţă în contractul de atribuire cu titlu gratuit a terenului. „Problema este a modului cum au fost încheiate aceste contracte atunci. Cu privire la atribuirea cu titlu gratuit, nu am prevăzut nimic cu referire la o eventuală subînchiriere şi de aici porneşte întreaga problemă. Eu cred că poate fi soluţionată pe cale amiabilă, pentru că un temei de Drept, care să stea în picioare, nu avem nici unii, nici alţii”.

Consilierii au dat 2 miliarde de lei vechi pentru Biserică

Tot în şedinţa de ieri, consilierii municipali au aprobat, cu unanimitate de voturi, acordarea a 2 miliarde de lei vechi de la bugetul local către Mitropolia Olteniei. Reprezentanţii Bisericii au solicitat această sumă pentru a plăti părţile de finanţare care îi revin în cadrul a patru proiecte de execuţie, pentru care s-au atras fonduri europene şi care ar trebui să înceapă lucrările. În urma votului de ieri, autorităţile au alocat 59.010 lei pentru transformarea unei case parohiale în centru de zi pentru copii, 58.117 lei pentru extinderea centrului multifuncţional „Best-Life”, destinat copiilor dezavantajaţi social, 64.413 lei pentru transformarea cămin preoţesc „Renaşterea” într-un centrul social pentru persoane vârstnice şi 95.549 lei pentru reconsolidarea Bisericii „Sfântul Nicolae-Dorobănţia”, din cimitirul cu acelaşi nume.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU

 

3 COMENTARII

  1. Pur si simplu , mi-ar fi si rusine ,pt toti , e valabil!
    Mai ales ,pt Albastroiu ,dar si pentru cei amintiti -FARA EXCEPTIE, aici, in articol!
    Si , o sa ma si explic, daca voi mai avea timpul necesar, intrucat, de azi ,mergem la serviciu!Asadar, nea Mircea, intai scuze, pentru ca nu am mai tinut conferinta de presa – MOTIVAT -,insa…nu va vom uita!

  2. Mai sunt si chioscuri facute dupa ce s-a atribuit terenul pt. catedrala! Ar trebui tratati toti chioscarii cu aceeasi moneda!

Comments are closed.