Philippe Ridet, corespondentul cotidianului francez Le Monde, analizează consecinţele ultimelor alegeri municipale asupra carierei politice a lui Silvio Berlusconi şi recompunerii peisajului politic italian. Observaţiile sale sunt, în general, corecte, fiind lipsite de orice parti-pris-uri. Scena politică italiană este răvăşită după recentele alegeri municipale. Şi iată de ce. Stânga italiană nu se poate reduce doar la Partidul Democrat, mai ales că noi personalităţi ale Opoziţiei au devenit emergente, exemplul cel mai frapant fiind guvernatorul provinciei Puglia, Nichi Vendola. Apoi, candidaţii care au câştigat funcţia de primar, la Milano şi Neapole, au fost susţinuţi şi de Stânga Ecologică şi a Libertăţii, pe care Partidul Democrat ar putea conta, ca nou aliat. Lucrurile nu sunt deloc clare în câmpul stângii italiene, unde, de pildă, Romano Prodi, cunoscut om politic, fost premier, nu este altceva decât un consilier al Partidului Democrat, în timp ce Giuliano Pisapia, la Milano, Luigi de Magistris, la Napoli, şi Massimo Zedda, la Cagliari, reprezintă noile profile care îngemănează experienţa politică şi emanaţia din societatea civilă. Chestiunea alianţelor rămâne determinantă pentru stânga italiană. Este chiar călcâiul lui Ahile. Cu doar 30%, Partidul Democrat nu poate face mare lucru. În 2006, când Romano Prodi a câştigat alegerile legislative, a constituit o alianţă foarte largă, dar s-a trezit în faţa tensiunilor ideologice din sânul guvernului, care au precipitat sfârşitul său. Pe de altă parte, Massimo D’Alema pledează pentru apropierea de centru, în timp ce Nichi Vendola, o figură de referinţă a stângii însufleţite, nu pare tentat de aşa ceva. Lucrurile nu sunt mai clare nici în câmpul dreptei. Liga de Nord a apărut la începutul anilor ’90, sub numele de Liga Lombardă şi Liga de Veneţia, având în program independenţa nordului Italiei. Simpatizanţii săi considerau că sudul ţării reprezintă o regiune asistată şi prea puţin productivă. Când Liga a făcut alianţă cu partidul lui Berlusconi, cu care a intrat la guvernare, independenţa a cedat locul autonomiei. Oricum, s-a exclus problema referendumului privind secesiunea nordului. Ce se întâmplă cu Silvio Berlusconi? În vârstă de 76 de ani, preşedintele Consiliului de Miniştri posedă trei canale de televiziune, o editură, Mondadori, o duzină de ziare şi, practic, controlează audio-vizualul public. Cu această armă redutabilă a câştigat în trei rânduri alegerile legislative, dar le-a şi pierdut în două rânduri. Alegerile municipale din ultimele zile au demonstrat că toată puterea sa mediatică şi-a atins limitele, adică a pierdut bătălia cuvintelor. Adversarii săi au făcut apel la comunicarea prin internet, neutralizând astfel multe din mesajele date. Vulnerabilitatea sa a venit, însă, din zona scandalurilor în care este implicat. Apetenţa pentru femei este cunoscută. În mai 2009 a explodat afacerea Noemi, două luni mai târziu a apărut afacerea Patrizia, iar apoi afacerea Ruby. În pofida acestor scandaluri, Silvio Berlusconi şi partidul său (PDL) au câştigat alegerile europarlamentare (2009) şi alegerile regionale (2010). Ocupându-se exclusiv de afacerile personale a neglijat, însă, interesul general şi reformele. Consecinţa: creşterea economică pe primul trimestru al anului 2011 a fost de doar 0,1%, agenţia Standard & Poor’s sancţionând această stare de lucruri. Silvio Berlusconi promisese o adevărată revoluţie liberală. Două soluţii se prefigurează: un front anti-Berlusconi, care l-ar pune în minoritate în Parlament, putându-se ajunge la provocarea de noi alegeri, dar şi posibila sa marginalizare, în cadrul propriului partid, lipsit însă de proiect politic, dar şi de personalităţi carismatice. Chiar dacă se vorbeşte de un viraj al opţiunilor alegătorilor de la dreapta la stânga, este prematur de anticipat ce se va întâmpla la alegerile legislative de anul viitor, mai ales că este adusă în discuţie posibilitatea unui Terzo Polo de centru-dreapta, care ar putea cuprinde inclusiv nemulţumiţii din PDL, dar şi pe cei din partidul lui Gianfranco Fini, preşedintele Adunării Naţionale.
