PMP vrea să înceapă anul fără prefectul de Dolj

0
689

Preşedintele PMP Dolj, Dan Păloiu, a cerut ieri, într-o conferinţă de presă organizată la sediul partidului, demisia prefectului de Dolj, Dan Purcărescu, pentru că acesta ar fi făcut presiuni asupra viceprimarului din Sălcuţa ca să-şi trădeze partidul. Nu se ştie exact dacă trădarea ar fi fost în favoarea ALDE, partidul care l-a susţinut pe prefect în ocuparea acestei funcţii sau în favoarea PSD-ului. Dan Păloiu spune că îl va anunţa pe premierul Ludovic Orban despre situaţia de la Dolj, şi va cere demiterea prefectului, căruia îi va face şi o plângere penală după Revelion. „Mi-a spus: noi te-am ajutat, acum trebuie să te alături nouă. Eu le-am spus că, deocamdată, sunt la partidul meu şi nu plec“, a afirmat Andi Marinescu, viceprimarul Sălcuţei. Acesta spune că este şantajat cu o faptă din 2013, când el nu era în politică şi ar fi tras la o vânătoare cu o armă, deşi el nu deţinea permis de port armă. El a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, care ar fi expirat prin 2018. În vara lui 2019, a intrat în vigoare noul cod administrativ, care prevede că aleşii condamnaţi îşi pierd mandatul. Textul nu face însă diferenţa între închisoarea cu suspendare şi cea cu executare.