Aproximativ 500 de poliţişti, suplimentar faţă de dispozitivul curent, vor fi la datorie în noaptea de Anul Nou, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranţa cetăţenilor.
În perioada 31 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017, peste 500 de poliţişti vor acţiona, suplimentar faţă de dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a intervini atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
La datorie in noaptea dintre ani vor fi angrenati poliţişti de ordine publică, de la rutieră, dar si de la alte structuri, respectiv: poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
Cu prilejul Revelionului, sunt preconizate a se desfăşura manifestări publice de amploare (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă), la nivel judetului DOlj la care sunt aşteptate să participe aproximativ sute de persoane.
De asemenea, poliţiştii vor monitoriza traficul rutier, pe toate drumurile naţionale, judeţene şi principalele artere rutiere din municipiul Craiova, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să adopte o conduită corectă în această perioadă şi să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în trafic.