Roma: Resturi umane descoperite la ambasada Vaticanului din Italia

0
483

Marţi, Sfântul Scaun a anunţat că resturi umane au fost descoperite în cursul lucrărilor într-o anexă a ambasadei Vaticanului din Italia. Autorităţile italiene au deschis o anchetă pentru a descoperi şi stabili vârsta şi sexul persoanelor, cărora au aparţinut aceste resturi, precum şi data decesului. În particular se va determina ADN-ul pentru a se stabili dacă acesta corespunde celui a lui Mirella Gregori sau Emanuela Orlandi, doi minori dispăruţi la Roma, la scurt interval, în mai 1983. Se pare că este vorba de un grup de crimă organizată care ar fi făcut presiuni asupra responsabililor Vaticanului. După alte afirmaţii se spune că cei doi ar fi fost răpiţi pentru obţinerea eliberării lui Mehmet Ali Agca, turcul care a vrut să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al doilea, în 1981. Vaticanul şi-a afirmat disponibilitate pentru a coopera cu Poliţia italiană.