Ciprian Marica şi-a încheiat cariera de fotbalist

0
502

Internaţionalul român Ciprian Marica şi-a anunţat retragerea din activitate, la doar 31 de ani, din cauza problemelor fizice care i-au afectat cariera în ultimii ani.

Format la Dinamo Bucureşti,  Marica s-a transferat în 2004 la Șahtior Doneţk, unde a evoluat timp de trei ani. A trecut apoi pe la VFB Stuttgart, Schalke, Getafe şi Konyaspor, iar ultima oară a evoluat la Steaua Bucureşti, în sezonul trecut. Marica are în palmares cinci trofee, toate cucerite cu Șahtior Doneţk: trei titluri de campion al Ucrainei (2005, 2006, 2008), o Cupă (2004) şi Supercupă a Ucrainei (2006).

Ciprian Marica a disputat 71 de meciuri pentru selecţionata României, înscriind 25 de goluri.

“Am fost mereu deschis faţă de voi, dar nu mi-e uşor să anunţ asta: starea mea fizică nu îmi mai permite să fac lucrurile la acelaşi nivel aşa cum meritaţi voi. Aşa că pun punct aici carierei mele de fotbalist. M-am apucat de fotbal fascinat de nopţile petrecute în stradă la succesele Generaţiei de Aur. M-am apucat de fotbal convins că pot să scot şi eu alţi copii în strada cu acelaşi vis: să joci cu tricolorul pe piept! Am fost Hagi, am fost Lupescu, am fost Popescu, am fost Răducioiu, am fost Dorinel, am fost Ilie, am fost Petrescu, Lăcătuş, Sabău, Stelea, Prunea, Mihali, Prodan. Am fost suporter şi fotbalist. Am fost pe buzele voastre la goluri, am fost în nervii voştri când nu mi-a ieşit! V-am văzut fericiţi pe garduri, v-am simţit durerea înfrângerilor noastre şi mi-am dorit să vă ridic cât mi-a stat mie în putere. De fiecare dată când v-am văzut lacrimile din ochi am uitat de lacrimile mele. M-aţi ridicat voi, când n-am putut eu s-o fac singur. Prieteni, am trăit cel mai mare vis al copilăriei, cea mai mare onoare alături de voi: să îmi pot reprezenta ţara. Fotbalul m-a învăţat tot ceea ce sunt acum, m-a învăţat să muncesc, să trăiesc bucuriile, m-a învăţat să iubesc, să respect aproapele şi adversarul. M-a învăţat să trăiesc frumos. Și, mai ales, să mă mândresc. Cu băieţii mei, cu voi, cu România! Cu noi! Cu noi toţi, echipa naţională! (…) Nu am cuvinte, nu îmi ajung pentru câte emoţii am. Mulţumesc pentru că pot să te iubesc, România! Mulţumesc fotbalului pentru tot ce mi-a dat! Vă mulţumesc vouă pentru tot ce mi-aţi transmis, pentru aprecierile şi încurajările voastre. Chiar şi când m-aţi certat, aţi dat sens carierei mele de sportiv! De reprezentant al României!”, a scris Marica pe pagina sa de facebook.