Aserţiunea conform căreia ceea ce începe prost se termină şi mai prost e deja un clişeu, dar din păcate nu rareori validat. În decembrie anul trecut, în temeiul Legii 122/6 iulie 2012 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, s-au făcut alegeri la nivelul localităţilor Doljului pentru desemnarea celor 25 de membri ai Colegiului judeţean de conducere al „acestei organizaţii neguvernamentale deschisă, fără scop patrimonial, cu personalitate juridică, cu statut de utilitate publică”, în scopul promovării intereselor fermierilor, intensificării absorbţiei fondurilor europene şi aşa mai departe. Comitetul judeţean de iniţiativă, format din 11 membri, s-a constituit „prin ordin al prefectului” – cum prevedea legea –, adică al lui Marius Deca. Cum cu stângul pe tobă s-a plecat la drum, cum pomeneam anul trecut pe vremea asta, n-avea unde să se ajungă decât unde ne aflăm: Camera Agricolă Dolj s-a născut moartă. N-a putut dobândi personalitate juridică, fiind aiuristic contestată prin instanţe, iar cei aleşi în Colegiul judeţean – 25 de membri –, deşi şi-au desemnat Biroul Permanent (preşedinte – ing. Constantin Cucu) şi-au cam încheiat activitatea. Ca o paranteză, însăşi Legea 122/2012 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală avusese o incubaţie prelungită, în sensul că modifica şi completa Legea 283/28 decembrie 2010, pentru a fi şi ea ulterior corectată, prin OUG 58/12 iunie 2013. Un aşa talmeş-balmeş legislativ mai rar. Cum legiuitorul a prevăzut pentru camerele agricole judeţene o serie întreagă de atribuţii, enumerate la art. 19 din Legea 122/2012, faptul că, din varii motive, la Dolj aceasta nu a devenit funcţională, nu este deloc în regulă. Fiindcă nu s-a realizat nici afilierea la Camera Agricolă Naţională. Între altele, Camera Agricolă Dolj avea şi rostul, bine definit, în promovarea politicilor agricole europene, după reformarea PAC. În orice caz, trebuia deja să se prezinte ca un autentic for metodologic, pentru producătorii agricoli doljeni. Să deţină propria bancă de date despre producţia vegetală, animalieră, horticolă din teritoriu, să organizeze şi supravegheze cursuri de instruire, aşa cum se întâmplă în ţările europene membre UE, devenind partener de dialog al autorităţilor administraţiei publice locale. Nimic din toate acestea, ceea ce denotă o harababură contraproductivă, dacă nu mai mult. Există, ni s-a spus, o stare de fapt anacronică, datorată unor contestaţii. Numai că s-a uitat cu totul că această entitate, desemnată prin vot, trebuia deja să funcţioneze. Până şi Luxemburgul, care aparent nu contează în agricultura UE, cu cele 55.700 ha teren arabil, are Chambre de l’Agriculture, prin care desăvârşeşte educaţia profesională în agricultură, horticultură şi viticultură. Dacă mai amintim şi despre existenţa cooperativelor agricole din Olanda, Portugalia, Spania, aşa cum sunt descrise în cartea interesantă a universitarilor dr. Ioan Niculae Alecu şi Eugenia Alecu, „Situaţia agriculturii şi a exploataţiilor agricole în ţările membre ale Uniunii Europene”, entităţi capabile de o paletă largă de preocupări, parte a unui management performant, putem realiza că suntem foarte departe de a putea intra… în competiţie.
