Atelier de lucru și expoziție de Halloween

0
396

Sărbătoare cu origini celtice, preluată de multe popoare din lumea occidentală, Halloween-ul a „prins” și la noi, tot mai des în ultimii ani fiindu-i dedicate evenimente speciale. Se va întâmpla și la Craiova, chiar astăzi. De la ora 12.00, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” – secția Audio-Video și American Corner – organizează atelierul de lucru „Spooky Halloween”, la care și-au anunțat participarea elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială „Mircea Eliade”, însoțiți de învățător Carmen Popa.

De la ora 18.30, Universitatea din Craiova  vă invită în holul clădirii centrale, unde se va deschide Expo Halloween. Evenimentul este organizat de studenții de la Facultatea de Agricultură şi Horticultură, secția Peisagistică, în colaborare cu Asociația Hortus Craiova 1962 și Departamentul de Relații Internaționale al Universității din Craiova, și are ca sponsor Atelierul de Nuntă.

Halloween-ul este sărbătorit în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data variază (în Suedia, de exemplu, are loc în prima sâmbătă din noiembrie). Specific îi este dovleacul sculptat, care reprezintă „lanterna lui Jack”. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” („Păcăleală sau dulciuri?”), ca o amenințare că, dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări, Halloween-ul este serbat prin parade și carnavaluri.