SUA: Susţinerea pentru pedeapsa capitală, la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani

0
545

Susţinerea pentru pedeapsa cu moartea este la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani în Statele Unite, deşi rămâne majoritară, cu trei din cinci americani favorabili, arată un sondaj Gallup. Şaizeci la sută dintre americani se declară în favoarea pedeapsei cu moartea pentru criminalii găsiţi vinovaţi, reprezentând cel mai scăzut nivel după septembrie 1972, când pedeapsa capitală era susţinută de 57% dintre cei chestionaţi. Opt americani din 10 o susţineau în 1994, valoarea cea mai ridicată, care s-a aflat în scădere continuă de atunci. Aproximativ un american din patru (44%) apreciază că aceasta nu este aplicată destul de des, o cifră de asemenea printre cele mai scăzute. Primul sondaj Gallup despre pedeapsa capitală a fost realizat în 1936, iar susţinătorii acesteia au fost mereu majoritari, cu ecepţia unui sondaj realizat în mai 1966, în mijlocul epocii dezbaterilor privind această problemă, remarcă Gallup. Cincizeci şi doi la sută dintre persoanele interogate apreciază că pedeapsa cu moartea este aplicată în mod corect, faţă de 40% care apreciază contrariul. Din cele 50 de state americane, 18 state şi capitala Washington au abolit pedeapsa capitală. Sondajul Gallup a fost realizat pe un eşantion de 1.028 adulţi, între 3 şi 6 octombrie, cu o marjă de eroare de 4 procente.