Silvio Berlusconi ameninţă cu o nouă criză de guvern, dacă va fi exclus din Senat

0
459
Silvio Berlusconi

După trei luni de la sentinţa Curţii de Casaţie de la Roma (emisă la 1 august), care l-a condamnat definitiv pe fostul premier italian Silvio Berlusconi la un an de închisoare pentru fraudă fiscală, în dosarul Mediaset, Senatul de la Roma nu a decis încă data desfăşurării votului în vederea excluderii lui Berlusconi din parlament, informa ieri presa din Peninsulă, potrivit Agerpres. „Italia, ţara în care toate deciziile se amână”, scria cotidianul „La Repubblica”, care preciza că fostul premier Silvio Berlusconi, lider al dreptei italiene, continuă să declare că este nevinovat şi ameninţă cu o nouă criză de guvern, dacă Senatul de la Roma va decide excluderea sa din parlament, în virtutea legii Severino, aprobată în 2012 de guvernul tehnocrat condus de Mario Monti. Într-un interviu acordat, marţi, jurnalistului Bruno Vespa, de la postul public de televiziune Rai Uno, Il Cavaliere (în vârstă de 77 de ani) a afirmat că votul asupra excluderii sale din Senat „ar fi o pată asupra democraţiei italiene, destinată să rămână în cărţile de istorie”. Liderul dreptei italiene „nu poate fi exclus din parlament printr-o sentinţă judiciară, care este de fapt una politică, o sentinţă care nu are nici o legătură cu realitatea, numai pentru faptul că stânga italiană nu reuşeşte să câştige alegerile legislative”, a adăugat Berlusconi, potrivit publicaţiei amintite. Cotidianul „Corriere della Sera” releva faptul că aceste declaraţii ale lui Berlusconi au fost difuzate în timp ce Comisia specială pentru alegeri şi imunitate din cadrul Senatului de la Roma dezbătea încă asupra modului în care se va vota excluderea liderului partidului de dreapta Poporul Libertăţii (PdL), care a obţinut funcţia de senator în urma alegerilor parlamentare de la sfârşitul lunii februarie. Nu s-a decis încă dacă acest vot va fi secret sau deschis şi nici data la care se va reuni Senatul de la Roma, în şedinţă plenară. În cursul interviului menţionat, Berlusconi a mai afirmat că executivul de mare coaliţie între stânga şi dreapta condus de premierul Enrico Letta este „în pericol” dacă nu va fi modificată, în parlament, recenta lege a bugetului, aprobată de guvern. „Legea bugetului statului italian va trebui să fie modificată şi îmbunătăţită, deoarece, pentru dreapta italiană, este inacceptabilă ideea de a introduce noi impozite pentru cetăţenii italieni”, a susţinut Il Cavaliere.