Guvernul vrea mărire de salarii pentru funcţionarii ce gestionează fonduri UE, dar şi criterii de performanţă

0
408
Leonard Orban

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, luni seară, că în discuţiile cu Comisia Europeană s-a convenit mărirea salariilor, la un nivel egal pentru toate structurile de stat care gestionează fonduri UE, însă şi introducerea unor criterii de performanţă. „Vă spun foarte deschis: dacă vom continua cu salariile existente în momentul de faţă, riscurile vor fi enorme. Vom continua să avem aceleaşi probleme pe care le-am avut până în prezent, cel puţin pe anumite zone”, a afirmat Orban, în conferinţa de presă de la sediul MAEur.

Potrivit acestuia, Guvernul îşi doreşte ridicarea salariilor la un nivel acceptabil pentru toţi funcţionarii din structurile care se ocupă de absorbţia fondurilor UE, însă e necesară şi „introducerea unui set de criterii de performanţă pentru fiecare persoană şi fiecare grup care gestionează fondurile comunitare”. „Nu se poate ca fiecare, indiferent de performanţa pe care o are, să beneficieze de acel spor de 75%. Nu e normal, nu mi se par normal să nu ai un set de indicatori, de exemplu, pentru cum ar fi modul în care sunt trataţi beneficiarii. Atitudini absolut neacceptabile vizavi de beneficiari. Mi se pare normal ca, în paralel cu o creştere a salariilor, rămâne de văzut când va fi posibilă, să introducem acest set de criterii care să însemne nu numai performanţă, dar şi standarde importante privind intrarea în acest corp. Nu oricine ar trebui să intre, ci cei care au expertiză, care sunt capabili, care pot face faţă unui proces extrem de complicat”, a mai spus ministrul.

Leonard Orban declara vineri, pentru Mediafax, după întrevederile de la Bruxelles cu oficialii Comisiei Europene, că aceştia au solicitat îmbunătăţirea capacităţii administrative privind absorbţia fondurilor comunitare nu doar printr-o mărire a salariilor funcţionarilor din ministere, ci şi cu măsuri de premiere a performanţei şi de sancţionare a lipsei acesteia. „Nu se vor mai putea acorda sporuri fără a evalua performanţa”, a spus Orban. Întrebat care vor fi pragurile între care vor fi încadrate salariile acestor funcţionari de la 1 ianuarie 2013, Orban a arătat că ideea e ca acestea să crească la nivelul cel mai ridicat, adică cel al funcţionarilor din Ministerul Dezvoltării Regionale.