Liga Florilor a început cu un succes al Craiovei

0
328

Liga Florilor a început la mijlocul acestei săptămâni şi a consemnat deja o mare surpriză, nou-promovata Corona Braşov câştigând în deplasare pe terenul Rapidului, o pretendentă la titlu şi anul acesta. Un debut promiţător a avut totuşi echipa Craiovei, care s-a impus fără emoţii în deplasarea de la Mioveni, acolo unde învinsese recent echipa locală, Dacia, şi în turneul amical pe care aceasta l-a organizat. În prima etapă de campionat, handbalistele Băniei s-au impus cu 33-27 (17-12), confirmând în primă fază speranţele şi bugetul-record de care beneficiază pentru acest sezon. Ca de obicei, Krpez Slezak, golgheteră anul trecut în Liga Florilor, a fost cea mai bună marcatoare, cu 12 reuşite, 7 din aruncări de la 7 metri. Zamfir şi Milislavjjevic au fost şi ele productive

“Suntem mulţumiţi de atitudinea pe care am avut-o şi sperăm să o avem tot campionatul.  Îi aşteptăm pe fani în număr foarte mare la meciul cu Brăila, fiindcă ne aşteaptă un adversar dificil” a spus la final Flori Stanciu, antrenor secund la SCMU Craiova.

“Meciul a fost greu, ca toate care vor urma, dar ne bucurăm pentru cele 3 puncte, am avut încredere şi ne-am desprins. Trebuie să fim foarte motivate pentru meciul de sâmbătă, îi aşteptăm pe fani la Polivalentă, fiindcă ne-a fost dor de ei” a declarat Ana Maria Ţicu.

Au evoluat pentru SCMU Craiova: De Paula, Curmenț – Krpez 12 goluri, Burcea Zamfir 8, Milosavlevic 7, Cace 1, Ruth 1, Țicu 1, Mugosa 1, Jipa 1, Pașcan 1, Colac, Milic, Vâlcan.

Sâmbătă, de la ora 11.30, în Sala Polivalentă, SCM Universitatea Craiova joacă primul meci din acest sezon în fața propriilor fani, împotriva Dunării Brăila, acesta urmând să fie promovat şi printr-o acţiune în Parcul Romanescu, vineri, în jurul orei 19.
Celelalte rezultate ale primei etape din Liga Florilor:
CSM Bucureşti – HC Zalău 33-16
Dunărea Brăila – SCM Gloria Buzău 28-24
SCM Râmnicu Vâlcea – CSU Ştiinţa Bucureşti 32-27
Gloria Bistriţa – CSM Tg. Jiu 30-25
Rapid Bucureşti – Corona Braşov 25-29
Minaur Baia Mare – Măgura Cisnădie 29-27