Deficitul bugetar la 7 luni a fost de 11,9 miliarde de lei

0
612

Conform datelor operative, execuţia bugetului general consolidat pe primele şapte luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 11,9 miliarde de lei, respectiv 1,26% din PIB, arată un comunicat transmis joi de Ministerul Finanţelor.

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 160,8 miliarde de lei, reprezentând 17% din PIB, sunt cu 13,9% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

„Se înregistrează creşteri faţă de anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+37,5%) şi din veniturile nefiscale (+20,7%). Începând cu luna februarie încasările din contribuţiile sociale au fost influenţate pozitiv de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile nefiscale au fost influenţate pozitiv în luna iulie de încasările din dividende”, precizează Finanţele.

În luna iulie 2018 se constantă o îmbunătăţire a colectării veniturilor din TVA. Astfel, acestea au crescut cu 35,9% faţă de realizările aceleiaşi luni din 2017, ajungând la o valoare de 31,9 miliarde de lei pe primele şapte luni ale anului în curs, ceea ce reprezintă o creştere cu 9,8% faţă de perioada similară a anului precedent. Veniturile din accize au fost în sumă de 15,6 miliarde de lei (1,7% din PIB) cu 9,2% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.