Donald Tusk, numit preşedinte al Consiliului European

0
360

Van Rompuy a făcut acest anunţ pe Twitter, la puţin timp de la începerea summitului european extraordinar de la Bruxelles: premierul polonez Donald Tusk a fost desemnat preşedinte al Consiliului European, iar şeful diplomaţiei italiene, Federica Mogherini în postul de şef al diplomaţiei UE, ca succesor al lui Catherine Ashton. Mandatul lor începe la 1 noiembrie a.c. Polonia este văzută ca o ţară a UE cu o economie stabilă, de la începutul crizei în 2008. În plus, împreună cu ţările baltice, constituie linia dură vizavi de Moscova. Lui Donald Tusk i s-a reproşat de către ziarişti faptul că nu stăpâneşte bine limba engleză. Iar lui Federica Mogherini (41 de ani), criticii au alimentat moliciunea politicii italiene în privinţa Moscovei, motiv pentru care Roma a ridicat tonul în ultimele zile. Nominalizările sunt rezultatul unor negocieri prelungite, în care au contat respectarea echilibrelor geografice – nord-sud, est-vest – la paritate cu raportul bărbaţi-femei şi familiile politice. Social-democraţii europeni au renunţat la preşedenţia Consiliului European în favoarea postului de Înalt Reprezentant, un post considerat de mai mare importanţă, atribuit italiencei Federica Mogherini. Candidatura premierului danez Helle Thorning Schmidt, considetarată favorită la începutul lui iulie a căzut în ultimele zile. Ca şi în 2009, principalel două posturi europene, deţinute până în prezent de Van Rompuy şi Barroso sunt atribuite PPE.