Calangiu s-a dezlănţuit: în război cu toată lumea!

0
469

De cum a ocupat biroul de la parter – fentând şi alţi pretendenţi, după cum umblă vorba prin târg –, viceprimarul liberal, Cristina Calangiu o ţine dintr-o ceartă în alta. Cu un aer superior, viceprimariţa obişnuieşte să-şi ia la rost toţi partenerii de dialog care nu-i prea dau dreptate, lucru care o înfurie într-atât încât discuţiile se încheie pe un ton de mahalageală ieftină. După telenovela de acum două săptămâni, când l-a zburat pe arhitectul Mircea Diaconescu, viceprimăriţa Calangiu a dat reprezentaţie în plenul de ieri al CLM Craiova, când a trimis săgeţi în stânga şi în dreapta, atacându-şi chiar şi colegii de alianţă. 

Cristina Calangiu

Pe motiv că a primit atribuţii pentru coordonarea celor mai multe servicii din subordinea Primăriei, Cristina Calangiu face şi desface. Mai nou, se pare că are sub cheie CV-urile persoanelor potrivite pentru funcţiile de conducere. De unde se deduce şi că tot ea este cea care are un cuvânt greu de spus în alegerea lor. Acest lucru a ieşit la iveală, ieri, când consilierul PDL Dan Cherciu a povestit că numele noului administrator al SC Salubritate SRL Craiova nu a fost cunoscut decât în urma insistenţelor sale. „La prima comisie la care a participat, persoana încă nici nu era nominalizată şi abia ieri, în comisia juridică, în clipa în care chiar am atras atenţia că este ilogic şi chiar ilegal să dăm un aviz la o hotărâre care avea puncte necompletate. În cele din urmă am aflat că persoana fusese desemnată şi i s-a adus CV-ul”, a spus Cherciu.

Sertarul unde stau CV-urile pentru posturile de directori

Simţindu-se cu musca pe căciulă, Calangiu a recunoscut că ea a fost cea care a lăsat nişte sfaturi pentru întrebuinţarea CV-urilor. Mirosind însă că situaţia nu o avantaja deloc, viceprimăriţa a schimbat rapid registrul şi a devenit o inocentă împăciutoare, relatând că le-a spus funcţionarilor cum să procedeze cu hârtia, dar a folosit o exprimare greşită faţă de aceştia, intenţia nefiind aceea de a bloca accesul la informaţii al consilierilor. «Eu vreau să-mi cer scuze faţă de colegii mei că au trebuit să primească acest sfat. Este numai vina mea. Propunerea a fost făcută de la bun început. Am fost întrebată ce să se facă cu CV-ul în comisie şi am spus „dacă vi-l cere cineva, daţi-l, dacă nu, nu”. Până la urmă, a fost o neînţelegere, nimeni nu a vrut să blocheze CV-urile. Eu am avut o exprimare greşită, care a dat naştere acestui sfat», a încercat să se scuze Calangiu.

Atac liberal la un consilier PSD

Viceprimarul liberal nu a ezitat să-şi atace nici colegii din grupul PSD. Pe fondul unor discuţii despre managmentul de la Filarmonica „Oltenia”, acolo unde alesul local Bianca Predescu este reprezentantul CLM Craiova în Consiliul de Administraţie, Cristina Calangiu a mers până acolo încât a acuzat-o pe aceasta că nu a raportat corect ceea ce se petrece în instituţia de cultură: „Ar trebui să mergeţi până în Filarmonică să vedeţi că, în timpul mandatului trecut, s-au făcut nişte reparaţii şi acum plouă peste tot. Sunt sparte ţevile şi vin şi spun că nu ştiu cine a făcut recepţia. Poate eu, poate Bianca Predescu… că o văd aici. Eu vă spun că argumentele sunt extrem de obiective şi, dacă vreţi, vă puteţi interesa personal”, s-a lansat viceprimarul, cu un aer războinic.

Bianca Predescu: „Nu am făcut parte din nici o comisie de recepţie”

Consilierul social-democrat Bianca Predescu a dat replica, informând-o pe Cristina Calangiu că, de fapt, nu cunoaşte cum stau lucrurile la Filarmonica „Oltenia”. Alesul local i-a spus viceprimarului că reparaţiile în cauză s-au realizat în urmă cu şapte ani, când era un alt management. În plus, Bianca Predescu a subliniat faptul că ea nu a făcut parte din nici o comisie de recepţie. «Pentru că mi s-a rostit numele în mai multe rânduri, am dreptul să-mi expun punctul de vedere. În ceea ce priveşte condiţiile de executare a lucrărilor de reparaţii generale la Filarmonica „Oltenia”, ele nu s-au realizat în mandatul trecut, ci acum două mandate. Am avut mai multe discuţii, atunci era domnul Radu Teodor reprezentantul CL în CA cu privire la calitatea lucrărilor şi se observă că, în timp, calitatea îndoielnică pe care am reclamat-o în 2005 se repercutează apoi, în timp. Nu am făcut parte din nici o comisie de recepţie».

Mărinică Dincă, muştruluit în direct

Până la finalul şedinţei, viceprimarul a mai punctat o victimă. Fostul secund al lui Solomon, Marinică Dincă, care a avut la un moment dat atribuţii de primar, şi-a primit şi el porţia de chelfăneală, chiar în plen. Motivul: problema terenurilor. „Dumneavoastră, după ce aţi fost inclusiv primar în funcţie, veniţi şi ne spuneţi nouă cum trebuie să procedăm cu nişte situaţii complet tâmpite, în care nişte cetăţeni care au terenuri sunt afectaţi. Oricum noi suntem obligaţi să scoatem castanele din foc Şi ce să facem, să intrăm în nişte procese care să dureze ani de zile? Aţi închis ochii, nu aţi trimis Poliţia Locală că eraţi aici, în Primărie. Acum ne daţi o mie de sfaturi. Aşteptaţi şi, când o să fie cazul, o să vedeţi că ştim legea exproprierii”, şi-a vărsat nervii actualul viceprimar. În cele din urmă, s-a dovedit că observaţii lui Marinică Dincă au fost demne de luat în seamă, primarul Lia Olguţa Vasilescu anunţând că retrage de pe ordinea de zi nu unul, ci două proiecte de hotărâri care au suscitat atâtea discuţii.

LAURA MOTÎRLICHE şi RADU ILICEANU