Viceprimarul Cristina Calangiu sau Miţa Baston la menopauză

Despre viceprimarul Craiovei, Cristina Calangiu, nu se poate spune nimic convenabil, chiar cu indulgenţă, în nici o împrejurare. Nebăgată în seamă, crede despre sine că e importantă, are profil de util ales local şi anvergură, cu trecut recent „imaculat”, cu precădere perioada în care a fost managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, pentru care are de dat nişte resturi de explicaţii, deloc insignifiante, pe la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Luată în seamă, adică ascultată, îndrugă prostii şi prostioare la lopată şi nimeni nu o bănuieşte de vreo subtilitate administrativă. Mai exact, în relaţia cu legislaţia administrativă este nu „pe lângă” şi nici în divorţ, ci paralelă. Ceea ce amuză şi stupefiază e o veselă complezenţă faţă de sine: o impudică mulţumire şi o inaptitudine de a admite că din când în când bate câmpii. Cristina Calangiu reprezintă la nivelul Primăriei Craiova aşchia liberală din municipiu şi a ajuns viceprimar desemnată, conform conivenţei, de consilierii USL. Mulţi la număr. O vreme a fost consilier judeţean PNL şi a frecat menta pe la şedinţele Consiliului Judeţean Dolj, unde, în afara votului abil gestionat, mare lucru n-a mai interesat-o. Nu poate raporta nici o ispravă semnificativă de-a lungul carierei sale de ales local. Să ne întoarcem puţin la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a lăsat amintiri de neuitat, exegetul său, între alţii, fiind neurochirurgul Alexandru Cameniţă. În 2007, dacă îşi mai aminteşte, a dat afară 14 medici specialişti, şefi de secţie, pe criterii aiuritoare, şi toţi au fost reîncadraţi de instanţa judecătorească, cu recalcularea drepturilor aferente pierdute. Mereu am crezut că se exagerează şi nu e dracu’ atât de negru, cum se spune. Au mai fost şi alte tunete şi fulgere, legate de banul public, externalizări de servicii, dar nu e momentul să dezgropăm morţii. De dată mai recentă, am aflat despre despărţirea, în doi timpi şi trei mişcări, de valorosul, sau, poftim, utilul arhitect Mircea Diaconescu, căreia nu i-am dat importanţă, şi despre polemica descumpănitoare, nu doar cea de ieri, cu consilierul local municipal, social-democrata Bianca Predescu. Cu exactitate nu ştim domeniul de competenţă de la care se revendică Cristina Calangiu, dar ştim de la ce se revendică prof. univ. dr. Bianca Predescu. Altminteri chiar devotată urbei. Cu experienţa câtorva mandate de consilier local municipal. Fiindcă altceva nu şi-a dorit. Mai exact, Cristina Calangiu poate să îşi contrazică cu propriile argumente, neconvingătoare, enervare precipitată în prispa casei, căţelul sau orătăniile, dacă are aşa ceva, dar comite o imprudenţă impardonabilă când are ţâfnoase, contrafăcute şi mărunt resentimentare puncte de vedere, de sorginte administrativă, în faţa Biancăi Predescu. Fiindcă o desparte un deal, o vale abruptă şi un munte. Cam mult. La o testare de duzină, pe probleme uzuale, de administraţie publică locală, examinator fiind Bianca Predescu, Cristina Calangiu poate lua cel mult nota 2. După ce i s-a suflat. Când nu ai habar de legislaţie, regulamente în vigoare, în general, dar şi în special, şi nimeni nu te bănuieşte că ai avea, preferabil e – expresie de-acum consacrată – jocul de glezne şi ciocul micuţ de tot. Îl faci mare în altă parte. Interpretând-o pe Miţa Baston la menopauză sau în pragul menopauzei, că n-avem de unde să ştim, Cristina Calangiu are ocazia să-şi revină. Renunţând la arguţie înaintea deciziei şi la datul cu piciorul în podea, pentru a se face convingătoare. Evident, nimeni nu e definitiv pierdut. O avea nişte zile mai proaste, altminteri la ceea ce-i trece prin cap îi dăm asigurările unui spectacol inegalabil. Cu foc de artificii.