Craiovenii au talent… dar n-au echipă

1
526

Produsele fotbalistice ale Băniei sunt exploatate în toate colţurile ţării

Aproape în fiecare meci al etapei se regăsesc dueluri înte foşti fotbalişti ai Universităţii. Dispariţia câtorva generaţii de fotbalişti ai Craiovei, care a culminat cu însăşi extincţia clubului-fanion al Olteniei, a alimentat loturile majorităţii grupărilor din Liga I. Jucători născuţi în zona Doljului sau care au trecut la un moment dar prin Bănie întâlnim aproape la fiecare formaţie. Această situaţie s-a petrecut şi în epilogul etapei, la Mioveni. Şapte jucători car au avut ceva în comun cu Craiova erau conectaţi la ora ultimului meci din Liga I pentru punctele puse în joc. Echipa Mioveniului, un oraş de 35.000 de locuitori, care până acum câţiva ani se numea Colibaşi şi era cunoscut doar prin sediul celei mai importante fabrici de maşini autohtonă, întâlnea reprezentanta Mediaşului, o urbe cu vreo 50.000 de locuitori, într-un duel care s-a consumat ani buni prin liga secundă, dacă echipele nimereau în aceeaşi serie. Doi dintre atacanţii gazdelor, Mihai Dina şi Ciprian Tănasă jucau acum 3 ani pentru Ştiinţa, în timp ce Gazul are şi ea contingentul său de olteni. Mădălin Ciucă a revenit pe teren după o jumătate de an de absenţă cauzată de a doua accidentare gravă din carieră suferită în tricoul Universităţii. Florin Lazăr, Alin Liţu, Ovidiu Hoban au fost şi ei titulari, Doru Dudiţă este accidentat, în timp ce Romulus Miclea a fost rezervă. „Nu pot să cred că nu mai există Universitatea Craiova, e mare păcat de ceea ce se întâmplă acolo. Perioada petrecută acolo a fost frumoasă, suporterii sunt extraordinari, mi-e greu să cred că toată lumea asistă la dispariţia acelei echipe fără să facă nimic, mai ales că, din ce ştiam eu, era o emulaţie deosebită în zonă” s-a destăinuit Romică Miclea, jucător la Universitatea în perioada 2002-2004. Miclea a făcut parte din echipa care a câştigat ultimul trofeu, chiar dacă nu unul oficial, „Norcia Winter Cup” în 2003 sub comanda lui Sorin Cârţu, avându-i coechipieri pe Guso, Daouda, Bundea, Papură, Badea, Sava, Pleşan sau Luţu. Ciprian Tănasă şi-a exprimat şi el regretul că Universitatea este doar o amintire: „Mare păcat, o asemenea echipă nu poate pur şi simplu să dispară, sper să fie vorba doar de ceva temporar, Craiova e un pol important în fotbalul românesc”.

Fiecare cu oltenii săi

Nu numai la Mioveni şi Mediaş s-au aciuit craiovenii, aceştia sunt pretutindeni în Liga I. Steaua îi are în lot pe Florin Costea, Mihai Costea, Prepeliţă, Stanca, Iliev şi Ionuţ Năstăsie (ex-Şcoala de Fotbal GP). La Dinamo evoluează Dorel Stoica, Cosmin Moţi, Ionel Dănciulescu (ex-Electropuetere), Liviu Ganea (ex-Şcoala de Fotbal GP). La Astra evoluează: Silviu Lung, Marius Ologu, Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu. La FCM Târgu Mureş Sabău i-a înrolat pe: Ionuţ Gugu şi Daniel Subotici. FC Vaslui îl are pe Silviu Bălace, Petrolul Ploieşti pe Radu Barbu şi Mihai Roman, Rapid pe Ovidiu Burcă,. Exodul din vara aceasta a fost cel mai  Până şi unul dintre masorii veterani ai Ştiinţei, Aurel Tufan, a fost plasat de Mititelu la Steaua, Gigi Becali acceptând „transferul” acestuia la rugămintea prietenului său din Bănie. Când Gigi Neţoiu a părăsit Craiova cu întreaga echipă, medicul Liviu Bătineanu a ajuns şi el la Dinamo.

***

Localităţi mici reprezentate în Liga I:

Chiajna – 8.000 de locuitori – proprietar echipă: Primăria şi Consiliul Local Chiajna

Mioveni – 35.000 de locuitori – proprietar echipă: Primăria Mioveni

Mediaş – 50.000 de locuitori – proprietar echipă: Romgaz

Vaslui – 70.000 de locuitori – proprietar echipă: Adrian Porumboiu.

Târgu Jiu – 95.000 de locuitori – proprietar echipă: USMO, SNLO, CE Turceni, CE Rovinari, Consiliul Judeţean Gorj.

Piatra Neamţ – 104.000 locuitori – proprietar echipă: un grup de firme asociate cu Primăria Piatra Neamţ

 

1 COMENTARIU

  1. Durerea din suflet este cumplita,fara margini,umilintele la care am fost supusi ani de-a randul sunt si ele,inimaginabile!Am ajuns,fara voia noastra,la un capat de drum.Vom mai avea puterea sa renastem,asa cum am mai facut-o de atatea ori,din propria cenusa,ca acea vestita pasare Phoenix.Starea actuala de lucruri de la echipa noastra de suflet,ne ia pana si drepul de a mai spera.Dar,poate,se va mai intampla o minune,si vom reveni acolo unde am fost atatia zeci de ani,la rand,in elita fotbalului romanesc,si nu numai!Doamne-ajuta!Cu STIINTA in suflet,pana la final!HAI CRAIOVA! Ovidiu-Bailesti(Tirgu-Neamt)

Comments are closed.