Violența îl costă scump

0
351

Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 32 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Oamenii legii fuseseră sesizaţi, printr-o plângere scrisă, depusă de un bărbat de 44 de ani, din Segarcea, despre faptul că, în seara zilei de 22 iulie a.c., ora 23.30, în timp ce se afla în incinta unei societăţi comerciale din localitate, ar fi fost agresat fizic de tânărul de 32 de ani.

În urma cercetărilor efectuate, precum și a probatoriului administrat, poliţiştii l-au reținut pe tânărul de 32 de ani, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea în vederea luării unei măsuri preventive.