Cuțite și produse contrafăcute la Filiași, droguri la Craiova

0
441

În week-end-ul abia încheiat, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au acționat pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică la manifestările publice care s-au desfășurat în zona de responsabilitate și au participat, în sistem integrat, cu lucrători din cadrul I.P.J. Dolj, la acțiunile de prevenire și combatere a faptelor antisociale.
Pe timpul activităților desfășurate, jandarmii au constatat șapte fapte de natură penală și au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, potrivit Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Dintre cele șapte fapte de natură penală, patru au fost prevăzute de art. 372 Cod Penal.
Astfel, pentru patru tineri, din orașul Filiași, cu vârste cuprinse între 15 ani și 20 de ani, au fost întocmite acte de constatare, urmând a fi înaintate organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „port sau folosire fară drept de obiecte periculoase”. Tinerii aveau asupra lor cuțite cu dimensiuni cuprinse între 20 cm și 33 cm.
De asemenea, doi tineri din municipiul Craiova au fost depistați având asupra loc pliculețe cu fragmente vegetale de culoare galben-verzui și miros înțepător și le-au fost întocmite actele de constatare pentru săvârșirea infracţiunii de deţinere şi consum de substanţe interzise, în conformitate cu Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Totodată, la sediul unei societăți comerciale din orașul Filiași, jandarmii au găsit expuse spre comercializare mai multe obiecte contrafăcute, care purtau însemnele și înscrisurile unei mărci înregistrate, fapt pentru care s-au întocmit actele de constatare potrivit Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Acțiunile jandarmilor vor continua și în perioada următoare, atât în patrule independente, cât și în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.