Halep, calificare fenomenală în ultimul act de la Montreal! Constănţeanca va disputa şi finala de dublu, unde face pereche cu Niculescu

0
347

Simona Halep (5 WTA) s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului Premier 5 de la Montreal (Canada), după un meci fabulos în nemţoaicei Angelique Kerber (2 WTA), scor 6-0, 3-6, 6-2.

Astfel, Halep şi-a luat revanşa cu vârf şi îndesat după ce Kerber o învinsese de două ori în acest an (în barajul din Fed Cup şi în sferturi la Wimbledon)! Va fi a 22-a finală din cariera Simonei, care de luni va urca pe locul 3 mondial, depăşindu-le pe Garbine Muguruza (Spania) şi pe Agnieszka Radwanska (Polonia).

Duelul pentru trofeu va fi duminică de la ora 20:00, iar Halep o va avea drept oponentă pe americanca Madison Keys (12 WTA), triumfătoare în semifinale, extrem de clar, în faţa surprizei slovace Kristina Kucova (121 WTA), scor 6-2, 6-1. Halep conduce cu 2-1 la directe, ultima dispută fiind chiar în acest an, scor 6-7, 6-4, 6-3 pentru sportiva noastră, în optimile de la Wimbledon.

Pe de altă parte, Halep, alături de Niculescu, s-a calificat ulterior şi în finala probei de dublu, graţie unui succes cu perechea slovenă Andreja Klepac/Katarina Srebotnik, 6-3, 2-6, 10-6. Adversarele din finală vor fi rusoaicele Ekaterina Makarova şi Elena Vesnina (favorite 4), care au trecut în minimum de seturi, 6-4, 6-2, de cuplul american Christina McHale/Asia Muhammad.