Medicina, în topul facultăţilor la admitere

0
397

După ce ani de-a rândul a promovat un sistem de admitere strict şi realmente european, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova culege acum roadele. Pentru al treilea an consecutiv, printre cei mai buni absolvenţi de liceu din Oltenia şi din ţară au susţinut, în această vară, concursul de admitere la UMF, dorindu-şi să ajungă medici renumiţi de pe băncile acestei instituţii. Numai la Facultatea de Medicină au fost peste 600 de candidaţi care s-au luptat pentru cele 210 locuri de la buget, ultima notă de admitere fiind 9,13.

Medicina a fost şi rămâne o profesie atractivă, un miraj pentru mulţi dintre tinerii care îşi doresc să lucreze în marile spitale din ţară şi, de ce nu, din lume. În al doilea rând, concursul de admitere foarte exigent din ultimii ani recomandă Universitatea de Medicină şi Farmacie între cele mai respectate instituţii de învăţământ din ţară. Drept dovadă, ultima notă de admitere la Facultatea de Medicină pentru cele 210 locuri bugetate a fost anul acesta 9,13, iar prima medie de intrare a fost zece. Beneficiind de un corp academic de o competenţă notabilă, de o bază de practică de invidiat, un management bun, Facultatea de Medicină, dar şi cea de Medină Dentară, şi-au regăsit, cu precădere în ultimii ani, audienţa pe care o dobândise la un moment dat. Ca un fapt de luat în seamă este buna imagine publică a acestui lăcaş de învăţământ superior, de bună seamă şi acest detaliu cu rostul său în tot procesul de învăţământ. Practic, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova răzbat „cei mai buni dintre cei mai buni” dacă avem în vedere că cei admişi la buget sunt departajaţi de zecimi şi chiar miimi, pe intervalul dintre media minimă de admitere şi nota maximă.

UMF Craiova, tot mai atractivă pentru studenţii străini

În acest condiţii, Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova a devenit tot mai atractivă şi pentru studenţii din străinătate. Tineri din nu mai puţin de 26 de ţări, de pe mai multe continente – din  Africa, Europa, Asia şi America de Nord – au ales, anul trecut, să studieze medicina la Craiova.

Cei 137 de studenţi străini care s-au înscris, în toamna lui 2013, pentru a urma cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova provin din ţări precum Angola, Arabia Saudită, Camerun, Canada, Egipt, Iran, Irak, Germania, Franţa, India, Kenya, Maroc, Iordania, Grecia, Irlanda, Nigeria, Norvegia, Portugalia, Siria, Statele Unite, Suedia, Tunisia, Norvegia sau Ucraina. Alegerea lor este motivată şi prisma faptului că diplomele care se eliberează aici sunt recunoscute la nivelul Uniunii Europene. Astfel, un absolvent al UMF poate să se angajeze în spitalele europene, în condiţiile în care îşi găseşte un loc de muncă. Are calificarea recunoscută direct, fără să mai dea ceva examene de diferenţă în oricare stat din spaţiul european.În plus, în urma colaborărilor cu alte universităţi cu profil medical din străinătate, mobilităţile studenţilor, cadrelor didactice şi a rezidenţilor în afara ţării au crescut anual.

Bază de cercetare modernă

Studenţii sunt atraşi totodată cu o infrastructură educaţională şi o bază de practică foarte bine puse la punct. Pe de-o parte sunt centrele de cercetare ale Universităţii, pe de altă parte sunt spitalele din Craiova cu care instituţia de învăţământ medical superior colaborează excelent.

În ultimii ani, spaţiile de învăţământ au fost modernizate în proporţie de peste 90%, resursele UMF fiind acum reorientate către întreţinere curentă, informatizare şi diversificarea activităţilor de învăţământ şi de cercetare. Studenţii medicinişti beneficiază de pregătire la standarde europene, cu spaţii de locuit amenajate şi nou mobilate, de o cantină proaspăt renovată, de arii moderne de relaxare şi pentru activităţi sportive, dar şi de tehnologii informatice şi sisteme de documentare individuală.