Cu Hyperion, în şase ore direct la Constanţa !

0
727

Trenul electric de mare viteză – Hyperion, construit de firma Softronic, va efectua începând cu data de 1 august curse pe ruta estivală Craiova – Bucureşti Nord-Constanţa. Anunţul a fost făcut ieri, de Radu Zlatian, reprezentantul Softronic, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul firmei din Craiova. Craiovenii vor avea astfel posibilitatea să petreacă un weekend pe litoralul românesc, mergând în condiţii foarte bune şi ajungând într-un timp rezonabil. Trenul poate atinge chiar şi viteza de 160 de kilometri pe oră, pe ruta Bucureşti-Constanţa, are patru vagoane şi internet gratuit. Acesta are o capacitate de transport de aproximativ 400 de persoane, iar preţul unui bilet Craiova – Constanţa va fi de 70 de lei.

Începând cu 1 august trenul Hyperion va circula pe ruta Craiova-Bucureşti-Constanţa, în regim zilnic. Plecarea din Craiova se va face în fiecare zi, la ora 5:30, ajungându-se la destinaţie în 6 ore, iar la întoarce, trenul  pleacă din Constanţa la 14:20 şi ajunge la Bucureşti la 16:20, unde staţionează 26 de minute şi pleacă spre Craiova. Aici va ajunge în jurul orei ora 20.00.  „Trenul Hyperion va circula pe ruta Craiova-Bucureşti-Constanţa, în regim zilnic. Asta înseamnă că va pleca din Craiova la 5.30 şi ajunge în Constanţa la 11.20. Din Constanţa se întoarce la 14.20, ajungând în Craiova, undeva în jurul orei  20.00-20.30. Opriri se fac în toate staţiile importante, la Bucureşti se va staţiona mai mult, pentru că este staţia cea mai importantă de pe traseu. Noi sperăm ca în acest fel vom rezolva una dintre problemele pe care şi-o doresc craiovenii şi anume să aibă şi ei un mijloc de transport direct şi foarte rapid, cu care să ajungă la mare, la sfârşit de săptămână şi să poată face un weekend pe litoralul românesc”, a spus Radu Zlatian, ieri, în cadrul conferinţei de presă.

Ruta aceasta este operabilă până la 13 septembrie

Biletul va costa până la Constanţa 70 de lei, iar Craiova-Bucureşti, respectiv Bucureşti-Constanţa, 40 de lei. Pe această rută se va putea circula cu Hyperion până la finele sezonului estival, 13 septembrie, urmând ca CFR Călători împreună cu firma Softronic să stabilească un nou traseu. Biletele se pot procura şi online de pe www.softrans.ro începând de ieri, dar şi direct din tren, unde se şi pot achita. „Deci se face o reducere de 10 lei pentru cei care merg direct Craiova-Constanţa. Ruta aceasta este operabilă până la 13 septembrie, iar după sezonul estival vom vedea ce interes există pentru ruta aceasta sau pentru alte rute,astfel încât să exploatăm acest tren cu maxim de eficienţă. Noi sperăm ca datorită condiţiilor de confort deosebite, comparabil cu toate celelalte trenuri vom avea o solicitare maximă. Până acum a circulat pe ruta Craiova-Bucureşti şi retur, pe baza unui contract de comodat cu CFR Călători care a solicitat să exploateze acest tren pentru că doreau să se convingă că acest tren funcţionează la parametrii pe care noi i-am prezentat. Călătorii au fost mulţumiţi şi CFR-ul de asemenea, dar problema cu achiziţionarea unui astfel de tren este o problemă de investiţie, de buget şi trebuie analizată. Statul român trebuie să rezolve şi problema cu infrastructura. Ştim cu toţii că timpul de călătorie a scăzut. Sunt câteva bucăţi de linie pe care se poate circula cu viteză mai mare, în continuare se fac investiţii serioase pe culoarele europene, pe TNT şi se va putea circula cu viteză şi mai mare”

Proiect pe fonduri europene, la final

Tot ieri s-a încheiat şi proiectul “Introducerea în fabricaţie a Trenului Electric Regional”, proiect implementat de societate Softronic SRL şi care s-a derulat în perioada  16 ianuarie 2012 – 15 iulie 2014,  co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectarea trenului trenului electric SF a început la sfârşitul anului 2009, iar construcţia s-a încheiat anul trecut. Investiţia totală se ridică la aproape 5 milioane de euro “Proiectul s-a derulat prin programul POSCCE, Axa prioritara 2: Competitivitate prin Cercetare-Dezvoltare Tehnologica si Inovare, Domeniul de interventie 2.3: Accesul intreprinderilor la activitati de cercetare- dezvoltare si inovare, Operatiunea 2.3.3: „Promovarea inovarii in cadrul intreprinderilor”. Valoarea totală realizată a contractului a fost de 10.230.877 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă de 3.944.308  lei”, a subliniat reprezentantul Softronic. Obiectivele proiectului au fost pe de o parte, eealizarea documentaţiei de punere in fabricaţie (proiect de execuţie fabricaţie); iar pe de altă parte, noi dotări pentru fabricaţie: centru de prelucrare cu comandă numerică, cabina de sablare şi vopsire. „Toate rezultatele au condus la inovarea produsului Tren Electric Regional EMU (Rama electrică cu 4 vagoane), produs nou care s-a introdus în fabricaţie. Ce pot să vă mai spun este că deja se află pe linia de fabricaţie cel de-al doilea tren, el va fi recepţionat, pus în funcţie, la finele acestui an, cel târziu la începutul anului viitor”, a spus Radu Zlatian.

Rezultatele finale pentru proiectul derulat:

  • documentaie de execuţie produs serie validată;
  • prototip final supus încercărilor prevăzute de tandardele, normativele şi fişele UIC în vigoare ( încercările au fost executate de Autoritatea Feroviară Română)
  • prototipul este pus în funcţiune conform reglementărilor europene şi poate circula pe căile ferate europene.