Cine ar fi crezut? Spania a pierdut şi cu Honduras, fiind eliminată din competiţie

0
401

Uriaşă surpriză, duminică, în grupa D a turneului masculin de fotbal de la JO. Obligată să obţină măcar o remiză după eşecul cu Japonia (0-1), Spania, considerată una dintre principalele favorite la medalia de aur, s-a înclinat şi în faţa modestei reprezentative a Hondurasului, de asemenea cu 0-1, pierzând astfel orice şansă de a mai prinde un loc în sferturile de finală. Unicul gol al disputei de la Newcastle, dispută în care ibericii au contat pe jucători precum David De Gea, Alvaro Dominguez, Jordi Alba, Adrian Lopez, Iker Muniain sau Juan Mata (foto), a fost opera lui Jerry Bengtson (7), ocazie cu care fotbalistul lui New England Revolution (MLS) a bifat a treia sa reuşită în competiţie, după ce marcase o „dublă” şi în egalul cu Maroc (2-2). Reprezentativă africană răpusă şi ea de Japonia (0-1), care, cu punctaj maxim, şi-a asigurat deja un loc în primele opt naţiuni. Pentru niponi a punctat echipierul celor de la Nagoya Grampus Eight, Kensuke Nagai, în minutul 84. În runda finală, Spania (0p) va da piept cu Maroc (1p), iar Japonia (6p), într-un duel pentru primul loc, cu Honduras (4p).

Iată şi rezultatele consemnate în celelalte grupe

Grupa A: Senegal – Uruguay 2-0 (Konate 10, 37), Marea Britanie – Emiratele Arabe Unite 3-1 (Giggs 16, Sinclair 73, Sturridge 76 / Rashed Eisa 60). Ultima etapă: Marea Britanie (4p) – Uruguay (1p), Senegal (4p) – Emiratele Arabe Unite (0p).

Grupa B: Mexic – Gabon 2-0 (Dos Santos 63, 90+2), Correa de Sud – Elveţia 2-1 (Park 57, Kim 64 / Emeghara 60). Ultima etapă: Mexic (4p) – Elveţia (1p), Correa de Sud (4p) – Gabon (1p).

Grupa C: Brazilia – Belarus 3-1 (Pato 15, Neymar 65, Oscar 90+3 / Bressan 8), Noua Zeelandă – Egipt 1-1 (Wood 17 / Salah 40). Ultima etapă: Brazilia (6p) – Noua Zeelandă (1p), Belarus (3p) – Egipt (1p).

Ultima rundă se dispută mâine. În faza următoare se califică primele două clasate din fiecare grupă.