„Caravana Carierei” ajunge astăzi la Craiova

0
378
Dumitru Costin

Blocul Naţional Sindical, în parteneriat cu Universitatea Româno-Germană din Sibiu, SC Technical Training SRL şi Mesogeiaka Symvouleftiko Systema SA continuă proiectul „Caravana Carierei” cu o serie de întâlniri de lucru în vederea stabilirii unui concept de bază pentru „Centrele de dezvoltare a carierei” menite să întărească legăturile dintre comunităţile şcolare, actorii din piaţa muncii şi tinerii aflaţi aproape de finalizarea studiilor liceale. Astăzi, va avea loc la Craiova, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Dolj, începând cu ora 9.30, o întâlnire judeţeană la care sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai furnizorilor de formare profesională continuă, ai organizaţiilor patronale, ai AJOFM, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar, ai societăţilor comerciale, ai Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport, ai organizaţiilor guvernamentale cu rol de tinere şi ai mass-mediei locale. „Ne-am propus ca în cadrul acestei întâlniri să identificăm alături de invitaţii noştri cele mai bune căi de comunicare şi de lucru în echipă astfel încât împreună să venim în sprijinul tinerilor cu un pachet integrat de servicii care să îl sprijine în procesul de tranziţie de la ciclul secundar de şcoală către piaţa muncii sau către sistemul superior de învăţământ…”, a precizat Dumitru Costin, preşedintele BNS şi managerul de proiect.