“Bucătăresele” lui Lenin

0
301

Restitui aici un articol publicat cu exact 21 de ani în urmă. Și o fac din două motive, ambele sustenabile în contextul actualității, schimbate într-o mare măsură, dar asediată de de alte numeroase insidii, acționând parcă asemenea unor profeții ori „blesteme” cum le-ar spune preacuvincioșii noștri de serviciu. Las` că unii chiar și… nebotezați, dar obișnuiți să dea în seama Domnului numai păcatele celorlalți. Și cărora, nu întâmplător, le trec drept…păstori: politici ori doar „autorități”, din care scoate capul din neatenția din jur autoritarismul cel mai gregar. Motivul, așadar, nu e doar al unei actualități jenante (puțin spus), ci și al unei tendințe de aplatizare a vieții cotidiene cam de pretutindeni, pe care, în ciuda optimismelor fardate, nu poate fi negată. Mai ales după acest crunt, coșmaresc în orice caz, examen al unei pandemii „epocale” ale cărei consecințe rămân deocamdată doar la îndemâna atâtor falși profeți. Și dacă tot vorbim în termeni de profeții, cea a nechibzuitului Lenin, departe de a se fi adeverit, și-a potențat terifiantul conținut până spre o legitate, cel puțin în câmpul politicului, dacă nu și în cele adiacente. Faptul că „bucătăresele” și-au mai schimbat, cu timpul, nu doar ,„meseria”, ci mai ales și sexul, nu doar că nu schimbă ceva, ci, dimpotrivă, sporește gregarul din societate, sfârșind uneori chiar prin a-i conferi un fel de legitimitate. O normalitate adică, în numele căreia se pălăvrăgește din amvon ori de la tribune fie și în limitele impuse ale… izolării. Iată, mai jos, articolul din octombrie 1999:

 

Un raport recent al ONU avertizează asupra unui fenomen îngrijorător în curs de desfăşurare în aproape tot perimetrul fostului “lagăr roşu”: accentuarea sărăciei şi acutizarea nesiguranţei, pe fondul cărora sinuciderile, alcoolismul şi bolile depresive (cu accent pe resuscitarea poliemeliteişi a TBC-ului) au devenit monedă curentă. Potrivit acestui raport, durata medie de viaţă – ca indicator elocvent al nivelului de viaţă – a scăzut simţitor în majoritatea ţărilor fost comuniste (..).

Nu ne propunem să analizăm statistic datele furnizate de ONU, ci doar să semnalăm un paradox, fie el şi aparent, cu atât mai mult cu îl trăim pe pielea noastră: democraţiaşi libertatea au un preţ costisitor pentru majoritatea populaţiei din ţările din Est. Dezrobirea de regimuri totalitare, trecerea la sisteme democratice, câştigarea unor drepturi mult râvnite, economia de piaţă. eliberarea mass media de sub tutela controlului ideologic n-au însemnat, automat, şi ameliorarea condiţiilor de viaţă.

Cum s-a tot scris și evidențiat apropo de tema în discuţie, socialismul real n-a reuşit să construiască “omul nou” (visul nebun al lui Ceauşescu), dar capitalismul (sălbatic ori “civilizat”) năruie efectiv pofta de viaţă a multor oameni care n-au nici măcar vârsta potrivită spre a fi consideraţi definitiv bătrâni.

Lenin, marele “făurar”, teoretiza, la începutul comunismului de el visat, că o bucătăreasă ar trebuie să devină capabilă să conducă …Statul. Ca reprezentantă, desigur, a celei mai curate “pături” sociale. Şi, la urma urmei, Lenin poate să doarmă liniştit, îmbălsămat în Mausoleul lui din Kremlin, fiindcă bucătărese chiar au ajuns să conducă, dacă nu state, atunci cel puţininstituţiişi chiar academii. În schimb, are dreptul şi la puţin …zâmbet, cât timp capitalismul (cel pe care îl construim şi noi) a reuşit în timp record să facă invers: să transforme un academician (tot la Moscova) într-un “bursier” negru, adică unul care cumpără ţigări la mâna a doua pentru a le revinde la un preţ mai bun.

Nici nu e de mirare, fiindcă, în majoritatea ţărilor din Est, “piaţa neagră” reprezintă cam între 30 şi 50 la sută din economie. Dar mai există un pericol şi mai mare: creştereamortalităţii în unele ţări foste sovietice, urmate îndeaproape de România şi Bulgaria, sporeşte riscul unei diminuări a populaţiei atât de mult, încât, pe termen lung, însăşiexistenţa lor ca naţiuni e pusă în discuţie.

P.S.

Nu cred că mai interesează pe cineva acum veridicitatea constatărilor ONU, măcar fie și pentru că avertismentele s-au modificat și nu neapărat în bine, iar consecințele unei globalizări gândite în vreo kermeză de lux a unor amanți de Putere cu orice preț și risc s-au arătat acum, în ultimele luni, o parte, de nu cumva mai mult, din proiectul său „strategic”: un deslușit și neliniștit vaevictis cu care vechii romani, în plin elan de înstăpânire a Lumii, îl adresau, cu un fals gust al milei, supușilor lor. Un fel de a spune ca în aceste zile că, oricât de multe și nefericite crize și pandemii trăim, un adevăr mai mult decât proorocit, ci împlinit, este că bogații devin mai bogați, iar săracii tot mai…