Toți copiii au fost câștigători la Concursul „Pe aripile poeziei”!

0
994

O nouă ediție a Concursului de recitări „Pe aripile poeziei”, a 45-a, a fost organizată, astăzi, de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, care și-a dorit să sărbătorească, și în acest fel, împreună cu copiii, ziua de 1 Iunie. 36 de școlari și preșcolari, atât din Dolj, cât și din județul Olt, au ales câte o poezie din lirica românească sau universală, pe care, cu candoarea vârstei și inerentele emoții ale unei competiții, au prezentat-o în fața juriului și a publicului. La final, toți au primit aprecieri, dar și diplome și premii!

„Din 1975 desfășurăm acest concurs în preajma zilei de 1 Iunie, pentru că ne sunt tare dragi copiii. Cred că demonstrăm asta prin faptul că am ajuns la cea de-a 45-a ediție. Și sigur vom continua!”, le-a spus celor prezenți, în deschidere, Rodica Păvălan, șef Serviciu Relații cu Publicul în cadrul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Concursul s-a desfășurat în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, pe două secțiuni: clasa pregătitoare – clasa a IV-a, la care s-au înscris cei mai mulți copii, 29, și clasele a V-a – a VIII-a, la care au fost 7 participanți. Ei au reprezentat unități de învățământ din Craiova (Școlile Gimnaziale „Sf. Gheorghe”, „Gheorghe Țițeica”, „Mihai Viteazul”, „Nicolae Bălcescu”, Colegiile Naționale „Carol I”, „Elena Cuza” și „Frații Buzești”, Liceul de Arte „Marin Sorescu”), dar și din județul Dolj: Școlile Gimnaziale Celaru, Sălcuța, Coșoveni, Castranova, Calopăr, Apele Vii. Pentru prima dată, în concurs au intrat și copii din județul Olt, de la Școala Gimnazială „Pan M. Vizirescu” și Școala Gimnazială Bîrza. Preferate au fost îndeosebi versurile din creația poeților Marin Sorescu, George Topârceanu, George Coșbuc, Nina Cassian, Otilia Cazimir, Tudor Arghezi, Vasile Militaru, Gellu Naum, Ana Blandiana, Constanța Buzea ș.a.

Prezidat de Ioana Lădaru, purtător de cuvânt la Liceul Militar „Tudor Vladimirescu”, și avându-i în componență pe Adriana Teodorescu – managerul Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri”, Rodica Păvălan și subsemnata, juriul a apreciat calitățile interpretative, dar și aptitudinile actoriceşti și costumaţia adecvată. La final, a decis: toţi participanţii merită aplauze, felicitări şi o diplomă! Au fost acordate Premiile I, al II-lea şi al III-lea și mențiuni, reprezentanții Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” oferind fiecărui concurent un cadou constând în rechizite și cărți.

Premiile Concursului „Pe aripile poeziei”, ediția 2019

Clasa pregătitoare – clasa a IV-a:

Premiul I: Iacob Sebastian (Școala Gimnazială „Sf. Gheorghe); Stancu Bucura (clasa a II-a, Școala Gimnazială „Sf. Gheorghe”); Negrea Sofia (clasa a III-a, Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica”); Gugu Erich (clasa a IV-a, Liceul de Arte „Marin Sorescu”); Stancu Marian Gabriel (clasa a IV-a, Școala Gimnazială „Pan M. Vizirescu”)

Premiul al II-lea: Bițînă Maria (clasa a II-a, Școala Gimnazială Castranova); Nănău Carmen (clasa a III-a, Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica”); Ilie Eryka (clasa a III-a, Școala Gimnazială Bîrza – Olt); Mită Veronica Sara (clasa a IV-a, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”); Diaconu Marius (clasa a IV-a, Școala Gimnazială Bîrza – Olt)

Premiul al III-lea: Ciuca Edith (clasa pregătitoare, Școala Gimnazială „Sf. Gheorghe”); Dumitrașcu Cătălin (clasa a II-a, Școala Gimnazială Castranova); Bălășoiu Maria (clasa a III-lea, Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica”); Albu Amelia Maria (clasa a III-lea, Colegiul Național „Elena Cuza”); Nenu Daria Maria (clasa a IV-a, Colegiul Național „Carol I); Lăloianu Daria Elena (clasa a IV-a, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”)

Mențiune: Smărăndache Gabriela (clasa I, Școala Gimnazială Celaru); Bălteanu Ștefi Nicolas (clasa I, Școala Gimnazială Sălcuța); Călin Adina (clasa a II-a, Școala Gimnazială Coșoveni); Ciuciu Răzvan (clasa a II-a, Școala Gimnazială Coșoveni); Pîrva Ioan (clasa a II-a, Colegiul Național „Carol I”); Mărgineanu Alessia (clasa a II-a, Colegiul Național „Frații Buzești”); Brânzan Alexandra (clasa a III-a, Școala Gimnazială Coșoveni); Anghel Rebeca (clasa a III-a, Școala Gimnazială Calopăr); Mălăiescu Marian (clasa a III-a, Școala Gimnazială Calopăr); Popescu Marcel (clasa a IV-a, Școala Gimnazială Apele Vii); Piciu Beatrice (clasa a IV-a, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”); Ștefan Lavinia (clasa a IV-a, Liceul de Arte „Marin Sorescu”); Iacob Karina-Maria (clasa a IV-a, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”).

 

Clasele a V-a – a VIII-a:

Premiul I: Nicolae Cristian Laurențiu (clasa a V-a, Școala Gimnazială „Pan M. Vizirescu”); Oprișan Titi Alexandru (clasa a VII-a, Școala Gimnazială Castranova)

Premiul al II-lea: Băluță Manuela (clasa a VI-a, Școala Gimnazială Coșoveni); Popa Alice (clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Craiova)

Premiul al III-lea: Pisică Adi (clasa a V-a, Școala Gimnazială Apele Vii)

Mențiune: Beju Erica (clasa a V-a, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Craiova); Rădulescu Ana Maria (clasa a VI-a, Școala Gimnazială Castranova)