Bătrână înşelată prin metoda ACCIDENTUL

0
516

Trei bărbaţi au înşelat o femeie de 78 de ani, folosind metoda ACCIDENTUL, dar au fost prinşi de poliţişti. Prejudiciul, în valoare de 10.000 de lei, a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. Poliţiştii din Dăbuleni au fost sesizaţi, ieri, de o femeie de 78 de ani, că, în noaptea de 28/29 mai, aceasta a primit un apel pe telefonul fix, de la o femeie care s-a recomandat drept nepoata sa. Aceasta i-a spus că a avut un accident rutier şi îi trebuie 25.000 de lei, pentru o intervenţie chirurgicala. Falsa nepoată i-a cerut să discute cu un bărbat, care s-a recomandat drept medic şi care i-a confirmat suma de 25.000 de lei. Bătrâna le-a spus că nu are decât 10.000 de lei. Presupusul medic i-a comunicat femeii că va veni un reprezentant al unei bănci, care va ridica suma de bani, ceea ce s-a şi întâmplat. După discuţii cu familia, partea vătămată şi-a dat seama că a fost victima unei înşelătorii şi a anunţat poliţia. Oamenii legii i-au identificat pe autori – trei bărbaţi de 18 – 34 de ani, din comunele Daneţi şi Teasc. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit bătrânei, cercetările continuând pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.