Crin Antonescu nu va candida la alegerile prezidenţiale

0
429

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a anunţat, sâmbătă, că nu va candida la Preşedinţia României şi că pune capăt şi interimatului pe care îl are la conducerea acestei formaţiuni politice.

„Anunţ intenţia de a nu candida la preşedinţia României şi de a favoriza în acest fel desemnarea grabnică, rapidă, până la sfârşitul acestei luni sau cel târziu până la 15 iulie, a unui candidat care să fie acceptat mai uşor de tot ceea ce înseamnă forţă politică de dreapta, de tot ceea ce înseamnă presă de dreapta”, a spus Antonescu.

„Ştiu, sau cel puţin consider, că sunt cel mai puternic candidat pe care dreapta l-ar putea avea. Spun acest lucru pentru că am forţa, personalitatea, conturul, experienţa politică necesară, ideile, vizunea, şi capacitatea de a lupta pentru ca la toamnă PSD să nu pună mâna pe preşedinţia României”, a afirmat fostul preşedinte al Senatului.

Totuşi, liderul liberal a precizat că ştie foarte bine clasa politică românească, cunoaşte dreapta  românească şi pe toţi cei care revendică această titulatură, cunoaşte presa românească şi modul în care se produc şi se desfac pe piaţă opinii şi curente de opinie.

„Nu pot să nu ţin cont de toate aceste lucruri. Ştiu că oamenii politici adevăraţi sunt cei care schimbă sondajele,  nu sondajele schimbă oameni politici adevăraţi. Am tot ce e necesar pentru aceast luptă, nu am timp să demontez fixaţii, să vindec resentimente, să lărgesc orizontul unor mărginiri”, a explicat Antonescu.

Cu toate acestea, Crin Antonescu a anunţat nu va candida la alegerile prezidenţiale pentru a favoriza desemnarea urgentă a unui candidat care să fie mai uşor accepat de forţele politice de dreapta sau chiar de presa de dreapta

„Conştient că este întru totul urgent ca efortul de unificare a dreptei sa facă paşi cât mai concreţi înainte, că este absolut urgent ca un candidat al dreptei unite să fie desemnat, anunţ intenţia de a nu candida la Preşedinţia României”, a spus Antonescu.