Liberalii craioveni exclud „elementele nesănătoase”, după principiile comuniste

1
846

Deputatul Mihai Voicu, liderul liberalilor doljeni, a fost trimis de „centru” cu sarcina expresă de a face ordine desăvârşită în Organizaţia municipală Craiova, unde fracţionismul s-a făcut resimţit la alegerile europarlamentare. Adică nu s-a muncit corespunzător şi, mai mult, anumite „elemente nesănătoase”, lipsite de imunitate ideologică, din Organizaţia municipală, pot fi bănuite de deviaţionism, întrucât au pactizat cu duşmanul – alianţa PSD-UNPR-PC -, rezultatul oglindind că „doar militanţii sinceri ai PNL nu sunt niciodată în dezacord cu partidul”. Tot circul sordid din PNL reabilizează, printr-o retorică emfatică şi ridicolă, nu substanţa marxism-leninismului, ci teoria „celor 100 de flori” a lui Mao-Zedung, sugerând că, şi în democraţia băştinaşă, „ierburile veninoase” nu trebuie lăsate să se amestece cu „florile înmiresmate”. Deputatul Mihai Voicu, evident mult prea departe, ca anvergură intelectuală, de vreun marxist cu relief, aduce asemănăre mai degrabă cu … Emil Bobu, deşi s-ar putea ca şi comparaţia cu acesta să-i fie defavorabilă. Solicitând „raderea” consilierilor municipali Răzvan Socoteanu, Nicoleta Popescu, Andrei Nanu şi Alexandru Beţiu, dar şi excluderea Cristinei Calangiu şi a lui Constantin Mitriţă, Mihai Voicu îndeplineşte, de fapt, o comandă a „centrului”, a marelui „cârmaci” al partidului, Crin Antonescu, liderul-demisionar, dar în funcţie, ceea ce nu s-a mai văzut, orice demisie respectând anumite prevederi juridice. În logica lucrurilor, după rezultatele obţinute la alegerile europarlamentare, (5.707 voturi – 8,58%, pe municipiul Craiova), ar fi ca Mihai Voicu să dizolve întreaga organizaţie liberală Dolj şi, finalmente, să îşi dea şi el demisia, în conformitate cu liberalismul militant, propovăduit mai nou. Fiindcă libertatea e legată – nu-i aşa? – de disciplină. Oricum, dirijismul la un partid anti-comunist, deplin democratic, pro-monarhist, devine nu doar de neînţeles, cât atestă inimaginabile derapaje logice. Nemulţumiţii nu au dreptul la concesii retorice. Ei trebuie să mănânce talaş fără să schiţeze vreuun gest de greaţă. Numai că lucrurile stau destul de încurcat. Crin Antonescu este terminat ca om politic. Electoratul, dar şi propriul partid au respins, între altele, un anumit tip de politician. Al cărui comportament de autocrat comunist tipic reprimă dur orice fracţionasim, considerându-se deasupra regulilor partidului. Electoratul a fost pierdut pe drum în această formă de biliard de cabinet, un joc cu forme goale, în care se doreşte dusă mascarada până la capăt. Ce nu au înţeles deputaţii Mihai Voicu, Ionuţ Stroe şi restul gărzii pretoriene este altceva: tiparele moştenite de la comunişti s-au dizolvat demult. Înainte de ’89 nu putea fi decât rodul unei fantezii bolnave ca „teritoriul” să nu respecte îndrumările „centrului”. Transcendenţa aceea nu mai funcţionează şi orice zvâcnet al „centrului” este anesteziat pe loc, sub atenta supraveghere a castei politice locale.

1 COMENTARIU

  1. cantare ,comunist batran ce esti,azi sunt de acord cu tine…voicu,stroe si compania aut…au scos un csor rusinos pentru orice partid…dar nu au pic de rusine …mai ales stroe unsul lui dumnezeu in pnl…asa ca vor ramane in functie pentru propasirea partidului si ducerea lui pe noi culmi…

Comments are closed.